Într-un sat de pe valea Tarcăului, în munţii Moldovei, pe la sfârşitul lunii Noiembrie, Victoria Lipan, nevastă de cioban, şi-a amintit, torcând pe prispa casei, de povestea spusă de soţul ei la petreceri. Nechifor Lipan plecase de două luni la Dorna, să cumpere oi , şi nu se mai întorsese. Rămasa doar cu fiica sa, Minodora şi îngrijorată de absenţa bărbatului, femeia a căutat alinare şi răspunsuri la preotul Dănilă şi la vrăjitoara Maranda.Lipsa veştilor, presimţirile şi visul în care l-a văzut pe Nechifor, îndepărtându-se călare peste o apă, cu spatele la Victoria, au făcut-o să bănuiasca moartea bărbatului.
Ca să-i fie de ajutor în descoperirea adevărului, femeia l-a chemat acasă pe feciorul ei, Ghioghiţă, plecat la turmele de la apa Jijiei, să le supravegheze alături de baciul Alexa. Băiatul a sosit aproape de sărbătorile de iarnă, aducând veşti despre turme,dar neştiind nimic despre tatăl său.
După Bobotează, au plecat amândoi la mănăstirea Bistriţa. Sfătuită de stareţ, s-au dus la Piatra-Neamţ şi Victoria a cerut autorităţilor să cerceteze dispariţia soţului său. Cunoscând bine drumul turmelor, femeia a ales calea pe care a presupus că a urmat-o şi soţul ei. Înfruntând viscolul iernii, cei doi au poposit în localităţile întâlnite în cale. Victoria a stat de vorbă cu oamenii şi a aflat că Nechifor a trecut pe acolo. La Borca a participat la un botez, iar la Cruci la o nuntă, pentru a nu supăra gazdele şi pentru a iscoti oamenii. Ajunsi în ţara Dornelor, din informaţiile culese, Victoria a dedus că Nechifor a fost însoţit de alţi doi ciobani, cărora le-a vândut jumatate din turma cumpărată de el.
În localitatea Sabasa s-au oprit semnele trecerii lui Lipan, dar acolo l-au găsit pe Lupu, câinele ciobanului. Refacând drumul dintre Suha şi Sabasa, cu ajutorul câinelui au descoperit într-o râpă osemintele lui Nechifor.
Respectând tradiţia, ajutată de cârciumarul Toma şi de sotia acestuia, Victoria şi-a înmormântat soţul după datină. La praznicul de pomenire, alături de gospodarii satului şi de alţi străini, a invitat şi autorităţile locale şi pe cei doi presupuşi asasini, Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. După ce i-a cerut lui Bogza baltagul şi i l-a dat lui Gherghiţă, femeia a povestit drumul celor trei ciobani şi uciderea lui Nechifor, ca şi când ar fi fost martoră la cele întâmplate. Pierzându-şi cumpătul, Bogza s-a aruncat aupra lui Gherghiţă, care a dat drumul câinelui. Lovit de fecior în frunte cu baltagul şi muşcat de câine, Bogza şi-a mărturisit crima şi a murit. Ilie Cuţui a fost arestat de jandarmi.
După împlinirea datoriei faţă de soţul mort, Victoria a făcut planuri de viitor pentru familia sa. După ce vor găsi turma de la Rarău, să se întoarcă la Sabasa pentru parastas, apoi să plece la Jijia, pentru a hotărâ întoarcerea oilor la munte, la păşunea de vară. La praznicul de patruzeci de zile să vină şi Minodora, ca să cunoască mormântul tatălui ei. Apoi se vor întoarce acasă, în sat, să-şi continuie viaţa.
"Citind mult, visezi mai frumos și mai complex. Eu cred că oamenii care citesc devin, în timp, chiar mai frumoși. E ceva în ochii lor care-i face să arate mai bine pe stradă." Marius Chivu
sâmbătă, 5 decembrie 2009
sâmbătă, 24 octombrie 2009
Mara, Ioan Slavici
Romanul Mara face parte din categoria bildungsroman, adică este un roman al inițierii și al formării pentru că, pe tot parcursul romanului este prezentată trecerea celor 2 copii, Persida și Trică, de la copilărie la maturitate și totodată inițierea lor în greul vieții.
Titlul este reprezentat de numele personajului principal în jurul căreia se desfășoară acțiunea. Semnificația titlului este sugestiva, deoarece această creație este mai întâi romanul, al cărei destin constituie axa fundamentală a epicii. Tema romanului o constituie fresca socială a lumii ardelenești, cu moravurile ei specifice, așezată la interferența satului cu orașul, într-un târg ardelenesc. Acțiunea este plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Romanul este structurat în 21 de capitole, purtând titluri semnificative pentru conținutul acestora: Sărăcuții mamei, Maica Aegidia, Furtuna cea mare, Ispita etc. Opera se constituie prin îmbinarea dintre romanul Marei, care urmărește destinul eroinei și romanul iubirii, care ilustrează formarea și consolidarea cuplului eroic Persida - Națl. Reletarea acțiunii se face din perspectiva auctorială, adică narațiunea este la persoana a III-a, autorul fiind omniscient și omniprezent. Romanul are și o certă valoare etnografică, prin descrierea obiceiurilor ardelenești.
Romanul zugrăvește drumul Marei și al copiilor ei, Persida și Trică, până în momentul în care aceștia din urmă intra în lume. La început, după cum era și firesc, Mara ocupă un loc dominant, pentru ca mai târziu, copiii, și mai ales Persida să-i ia locul. Destinul familiei Marei se împletește, datorită unor împrejurări neprevăzute, dar firești, cu cel al familiei neamțului Hubăr, a cărei prezență, fără a fi proeminentă, rămâne notabilă. Intervin desigur și alte personaje cu care protagoniștii vin în legatură, în primul rând e vorba de Bocioacă și de ai săi, dar acestea nu formează decât elementele unui cadru în care se desfășoară destinul eroilor de prim-plan.
Titlul este reprezentat de numele personajului principal în jurul căreia se desfășoară acțiunea. Semnificația titlului este sugestiva, deoarece această creație este mai întâi romanul, al cărei destin constituie axa fundamentală a epicii. Tema romanului o constituie fresca socială a lumii ardelenești, cu moravurile ei specifice, așezată la interferența satului cu orașul, într-un târg ardelenesc. Acțiunea este plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Romanul este structurat în 21 de capitole, purtând titluri semnificative pentru conținutul acestora: Sărăcuții mamei, Maica Aegidia, Furtuna cea mare, Ispita etc. Opera se constituie prin îmbinarea dintre romanul Marei, care urmărește destinul eroinei și romanul iubirii, care ilustrează formarea și consolidarea cuplului eroic Persida - Națl. Reletarea acțiunii se face din perspectiva auctorială, adică narațiunea este la persoana a III-a, autorul fiind omniscient și omniprezent. Romanul are și o certă valoare etnografică, prin descrierea obiceiurilor ardelenești.
Romanul zugrăvește drumul Marei și al copiilor ei, Persida și Trică, până în momentul în care aceștia din urmă intra în lume. La început, după cum era și firesc, Mara ocupă un loc dominant, pentru ca mai târziu, copiii, și mai ales Persida să-i ia locul. Destinul familiei Marei se împletește, datorită unor împrejurări neprevăzute, dar firești, cu cel al familiei neamțului Hubăr, a cărei prezență, fără a fi proeminentă, rămâne notabilă. Intervin desigur și alte personaje cu care protagoniștii vin în legatură, în primul rând e vorba de Bocioacă și de ai săi, dar acestea nu formează decât elementele unui cadru în care se desfășoară destinul eroilor de prim-plan.
luni, 12 octombrie 2009
Enigma Otiliei, de George Călinescu
Felix Sima, un tânăr de 18 ani, vine în București la unchiul său Costache Giurgiuveanu pentru a urma Facultatea de medicină. Ajuns la adresa indicată Otilia, pupila bătrânului, îl invită în casă unde cunoște membrii familiei: matușa Aglae, unchiul Simion și copiii acestora Titi, Aurica, Olimpia, ginerele Stanică Rațiu precum și prietenul de familie Leonida Pascalopol. A doua zi Otilia îi arată locuința, el remarcă felul jucăuș al fetei și este surprins cand găsește o scrisoare adresată acesteia, pe numele Otilia Mărculescu. Fata este râvnită de Leonida Pascalopol și invidiată de toți membrii familiei Tulea. Felix, curios de enigma numelui Mărculescu, descoperă soarta Otiliei care nu este cu mult diferită de a sa. Fata a rămas orfană de mică și este crescută de tatăl său vitreg, moș Costache. Pascalopol a cunoscut-o pe mama Otiliei și de atunci i-a ajutat foarte mult, Otilia purtându-i o stimă deosebită. Rugat de Aglae, Felix îl meditează pe Titi care a rămas corigent, și în aceste împrejurări sora sa Aurica se atașează de tânăr. El, însă, se simte tot mai atras de Otilia pe care o admiră și cu care petrece din ce în ce mai mult timp. Vede însă în Pascalopol un rival.
Între Felix și Otilia se clădește o relație de profundă prietenie și atașament. Felix îi mărturisește iubirea, iar Otilia pare și ea înduioșată, însă privește totul în mod copilăresc. Grija sa pentru Felix pare mai mult a unei surori. Rușinat, Felix își pune pe hârtie toate sentimentele sale, trimițându-i Otilei scrisoarea, însă ea nu-i dă nici un răspuns. Într-un moment de gelozie, Felix o roagă pe Otilia să nu se mai întâlnească cu Pascalopol, însă tot el, invitat de acesta la el acasă, își dă seama de greșeala făcută față de Otilia. În casă discuțiile despre adopția Otiliei de către moș Costache declanșează un nou val cu scandaluri din partea Aglaei. În cele din urmă fata îi cere lui moș Costache să nu întocmească formalitatile de adoptie si pleacă cu Pascalopol la moșie, spre surprinderea lui Felix, care rămâne dezamăgit. El se refugiază în brațele unei curtezane Georgeta. Felix are ocazia să-l cunoască pe Weissmann, un coleg de facultate care-i trezește pasiuni nebănuite pentru poezie.
O cina la restaurantul domnului Iorgu în cinstea aniversării fiicei sale minore îi reunesc la aceeași masă pe Georgeta cu generalul, pe Stănică, Olimpia, Aglae, Titi, Felix și moș Costache. Aglae pare foarte interesată de viitorul fiicei celor două gazele în speranța că o va căsători cu Titi, în timp ce Felix se simte din ce în ce mai jignit de purtările Georgetei. La început, după o ușoară criză, familia Tulea ignoră purtările lui Simion, care începuse să aiureze, însă văzând că situația devine insuportabilă, Aglae ajutată de Stănică și de Weissmann îl duc la un sanatoriu. Titi se află în centrul atenției pentru Aglae care urmărește să-l însoare cât mai bine spre dezamăgirea Auricii și a Olimpiei.O nepoată a sa de 16 ani pe nume Lili își manifestă dorința de a se căsători, iar Stănică îl recomandă tatălui acesteia pe Felix Sima, în special pentru că dorea a aduce în rândurile familiei sale și oameni culți.
Din cauza unei ușoare insolații și a efortului, moș Costache are un atac, în urma căruia toată familia Tulea își petrece două zile în casa bătrânului ignorând boala acestuia. Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la universitate, care recomandă multă liniște și odihnă bolnavului.
Moș Costache se însănătoșește și îi alungă din casă pe toți cei din familia Tulea fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont în bancă pe numele Otiliei cu suma de 300.000 lei, însă nu-i dă banii, încrezându-se în sănătatea sa. Moșierul deschide contul și depune în el 100.000 lei pe numele Otiliei. După infarct moș Costache devine din ce în ce mai speriat de moarte, la aceasta contribuind și Stănică care îi povestea tot felul de nenorociri. Consultă diferiți doctori, urmează chiar un tratament cheltuind bani pe medicamente și invită și preoții să-i sfințească casa. Vinde apoi anumite imobile și aduce în casă o menajeră pe nume Paulina, dar care nu stă mult pentru că bătrânul îi descoperă interesul față de averea sa. Aurica se spovedește preotului Șuică, mărturisindu-i dorința de a se căsători cu un evreu și anume cu Weissemann, iar Stănică o îndeamnă pe Otilia să-l convingă pe Felix să se căsătorească cu Lili. Moș Costache îi dăruiește lui Pascalopol 100.000 lei pentru Otilia. Stănică, după îndelungi căutări află locul unde sunt ascunși banii și-l jefuiește. Moș Costache este surprins de atac și în urma efortului moare. Stănică divorțează de Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, iar apoi intră în politică. Otilia se căsătorește cu Pascalopol și pleacă împreună la Paris. Felix, cu ocazia războiului, devine doctor, apoi profesor universitar și se căsătorește bine intrând în cercuri înalte. Se întâlnește întâmplător cu Pascalopol în tren și află că acesta a divorțat de Otilia, fiind acum căsătorită cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia arătată nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei idile se năruiesc în cuvintele lui moș Costache: „Aici nu stă nimeni”.
Între Felix și Otilia se clădește o relație de profundă prietenie și atașament. Felix îi mărturisește iubirea, iar Otilia pare și ea înduioșată, însă privește totul în mod copilăresc. Grija sa pentru Felix pare mai mult a unei surori. Rușinat, Felix își pune pe hârtie toate sentimentele sale, trimițându-i Otilei scrisoarea, însă ea nu-i dă nici un răspuns. Într-un moment de gelozie, Felix o roagă pe Otilia să nu se mai întâlnească cu Pascalopol, însă tot el, invitat de acesta la el acasă, își dă seama de greșeala făcută față de Otilia. În casă discuțiile despre adopția Otiliei de către moș Costache declanșează un nou val cu scandaluri din partea Aglaei. În cele din urmă fata îi cere lui moș Costache să nu întocmească formalitatile de adoptie si pleacă cu Pascalopol la moșie, spre surprinderea lui Felix, care rămâne dezamăgit. El se refugiază în brațele unei curtezane Georgeta. Felix are ocazia să-l cunoască pe Weissmann, un coleg de facultate care-i trezește pasiuni nebănuite pentru poezie.
O cina la restaurantul domnului Iorgu în cinstea aniversării fiicei sale minore îi reunesc la aceeași masă pe Georgeta cu generalul, pe Stănică, Olimpia, Aglae, Titi, Felix și moș Costache. Aglae pare foarte interesată de viitorul fiicei celor două gazele în speranța că o va căsători cu Titi, în timp ce Felix se simte din ce în ce mai jignit de purtările Georgetei. La început, după o ușoară criză, familia Tulea ignoră purtările lui Simion, care începuse să aiureze, însă văzând că situația devine insuportabilă, Aglae ajutată de Stănică și de Weissmann îl duc la un sanatoriu. Titi se află în centrul atenției pentru Aglae care urmărește să-l însoare cât mai bine spre dezamăgirea Auricii și a Olimpiei.O nepoată a sa de 16 ani pe nume Lili își manifestă dorința de a se căsători, iar Stănică îl recomandă tatălui acesteia pe Felix Sima, în special pentru că dorea a aduce în rândurile familiei sale și oameni culți.
Din cauza unei ușoare insolații și a efortului, moș Costache are un atac, în urma căruia toată familia Tulea își petrece două zile în casa bătrânului ignorând boala acestuia. Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la universitate, care recomandă multă liniște și odihnă bolnavului.
Moș Costache se însănătoșește și îi alungă din casă pe toți cei din familia Tulea fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont în bancă pe numele Otiliei cu suma de 300.000 lei, însă nu-i dă banii, încrezându-se în sănătatea sa. Moșierul deschide contul și depune în el 100.000 lei pe numele Otiliei. După infarct moș Costache devine din ce în ce mai speriat de moarte, la aceasta contribuind și Stănică care îi povestea tot felul de nenorociri. Consultă diferiți doctori, urmează chiar un tratament cheltuind bani pe medicamente și invită și preoții să-i sfințească casa. Vinde apoi anumite imobile și aduce în casă o menajeră pe nume Paulina, dar care nu stă mult pentru că bătrânul îi descoperă interesul față de averea sa. Aurica se spovedește preotului Șuică, mărturisindu-i dorința de a se căsători cu un evreu și anume cu Weissemann, iar Stănică o îndeamnă pe Otilia să-l convingă pe Felix să se căsătorească cu Lili. Moș Costache îi dăruiește lui Pascalopol 100.000 lei pentru Otilia. Stănică, după îndelungi căutări află locul unde sunt ascunși banii și-l jefuiește. Moș Costache este surprins de atac și în urma efortului moare. Stănică divorțează de Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, iar apoi intră în politică. Otilia se căsătorește cu Pascalopol și pleacă împreună la Paris. Felix, cu ocazia războiului, devine doctor, apoi profesor universitar și se căsătorește bine intrând în cercuri înalte. Se întâlnește întâmplător cu Pascalopol în tren și află că acesta a divorțat de Otilia, fiind acum căsătorită cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia arătată nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei idile se năruiesc în cuvintele lui moș Costache: „Aici nu stă nimeni”.
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Maitreyi, de Mircea Eliade
Maitreyi este un roman erotic şi realist, unde eroina romanului, Maitreyi Devi, fiica unui mare filozof indian, Surendranath Dasgupta, trăiește o dragoste mistică, s-ar putea spune, cu autorul cărții.
Acțiunea are loc în Calcutta anilor 1930, Eliade (Allan) locuind în casa lor, ca „ucenic” al acestui savant. Deși la început el nu simte decât repulsie pentru Maitreyi, se îndrăgostește iremediabil de aceasta. Fata îi impărtășește sentimentele dar nu îi mărturisește dragostea, aceasta reflectându-se în faptele sale.
Romanul introduce cititorul în lumea fascinantă a Indiei, a obiceiurilor și a tradițiilor orientale. Dasgupta refuză căsătoria lor, alungându-l pe Eliade, care, îndurerat, se refugiază în Himalaya pentru o vreme ca pustnic, în timp ce Maitreyi este supusă pedepselor crudului ei tată, după care se mărită forțat.
În roman, Maitreyi este o tânără bengaleză de 16 ani, fiica lui Narendra Sen, un inginer din Calcutta. Portretul său este realizat dintr-o perspectivă subiectivă, de către personajul-narator Allan, un inginer englez de 24 de ani, venit sa lucreze în India. Pe el Maitreyi nu-l atrage inițial, găsind-o chiar urâtă „cu ochii ei prea mari și prea negrii, cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sânii puternici de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt”. Devine apoi curios pentru ca „nu izbutea să înțelegă ce taine ascunde făptura aceasta”. Astfel, ea este pentru el tot mai fermecătoare, dar uneori și antipatică deoarece elita Calcuttei o consideră chiar genială. Portretul fizic al lui Maitreyi sugerează căldură sufletească și fascinație. Gesturile ei tandre, preocupările intelectuale, puterea de a iubi profund, dincolo de probleme sociale sunt trăsături care îi arată portretul excepțional.
Întâlnirea dintre cei doi protagoniști devine și o întâlnire între două culturi. Iubirea între ei se conturează treptat, iar participarea celor doi este egală, de aceea ei ajung la iubirea ideală. Deși este dornică de a-și revărsa iubirea asupra cuiva, când Allan îi declara iubire, Maitreyi răspundea că el nu reprezintă pentru ea decât „un scump prieten”. Din această întamplare reiese confuzia între prietenie și iubire. Iubirea sporește în intensitate, astfel că tinerii se logodesc, având ca martori cerul și pământul. Jurământul eroinei este semnul că această iubire a depășit firescul, atingând perfecțiunea în dragoste: „Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan și a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba din tine. Și cum astepți tu ploaia, asa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi trupul lui mie”. Maitreyi devine simbolul iubirii adevărate. Despărțită și izolată în mod brutal de Allan de către Narendra Sen, Maitreyi ajunge la gesturi disperate, din dorința de a fi din nou alături de omul iubit. Cauza despărțirii era faptul că familia lui Maitreyi nu a putut să înțeleagă intensitatea iubirii dintre cei doi. Astfel Maitreyi devine o victimă a familiei sale, respectiv a tatălui său. Prin această despărțire, Narendra Sen distruge nu numai o iubire, ci și un suflet pur, care pierde speranța de a mai iubi vreodată.
Acțiunea are loc în Calcutta anilor 1930, Eliade (Allan) locuind în casa lor, ca „ucenic” al acestui savant. Deși la început el nu simte decât repulsie pentru Maitreyi, se îndrăgostește iremediabil de aceasta. Fata îi impărtășește sentimentele dar nu îi mărturisește dragostea, aceasta reflectându-se în faptele sale.
Romanul introduce cititorul în lumea fascinantă a Indiei, a obiceiurilor și a tradițiilor orientale. Dasgupta refuză căsătoria lor, alungându-l pe Eliade, care, îndurerat, se refugiază în Himalaya pentru o vreme ca pustnic, în timp ce Maitreyi este supusă pedepselor crudului ei tată, după care se mărită forțat.
În roman, Maitreyi este o tânără bengaleză de 16 ani, fiica lui Narendra Sen, un inginer din Calcutta. Portretul său este realizat dintr-o perspectivă subiectivă, de către personajul-narator Allan, un inginer englez de 24 de ani, venit sa lucreze în India. Pe el Maitreyi nu-l atrage inițial, găsind-o chiar urâtă „cu ochii ei prea mari și prea negrii, cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sânii puternici de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt”. Devine apoi curios pentru ca „nu izbutea să înțelegă ce taine ascunde făptura aceasta”. Astfel, ea este pentru el tot mai fermecătoare, dar uneori și antipatică deoarece elita Calcuttei o consideră chiar genială. Portretul fizic al lui Maitreyi sugerează căldură sufletească și fascinație. Gesturile ei tandre, preocupările intelectuale, puterea de a iubi profund, dincolo de probleme sociale sunt trăsături care îi arată portretul excepțional.
Întâlnirea dintre cei doi protagoniști devine și o întâlnire între două culturi. Iubirea între ei se conturează treptat, iar participarea celor doi este egală, de aceea ei ajung la iubirea ideală. Deși este dornică de a-și revărsa iubirea asupra cuiva, când Allan îi declara iubire, Maitreyi răspundea că el nu reprezintă pentru ea decât „un scump prieten”. Din această întamplare reiese confuzia între prietenie și iubire. Iubirea sporește în intensitate, astfel că tinerii se logodesc, având ca martori cerul și pământul. Jurământul eroinei este semnul că această iubire a depășit firescul, atingând perfecțiunea în dragoste: „Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan și a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba din tine. Și cum astepți tu ploaia, asa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi trupul lui mie”. Maitreyi devine simbolul iubirii adevărate. Despărțită și izolată în mod brutal de Allan de către Narendra Sen, Maitreyi ajunge la gesturi disperate, din dorința de a fi din nou alături de omul iubit. Cauza despărțirii era faptul că familia lui Maitreyi nu a putut să înțeleagă intensitatea iubirii dintre cei doi. Astfel Maitreyi devine o victimă a familiei sale, respectiv a tatălui său. Prin această despărțire, Narendra Sen distruge nu numai o iubire, ci și un suflet pur, care pierde speranța de a mai iubi vreodată.
Moromeţii, de Marin Preda
Un roman de tip frescă socială, opera ilustrează viața rurală în perioada interbelică și postbelică. Pe parcursul a o mie de pagini și aproximativ douăzeci de ani, autorul ilustrează dezagregarea lentă a nucleului social rural, familia patriarhală, și distrugerea spiritului țărănesc.
Temporalitatea este însă drama personajelor lui Preda, deoarece ele trebuie să iasă din timpul sacru/timp răbdător și să intre în timpul profan/timpul istoriei, un timp al fatalității, ireversibil, neîndurător și nerăbdător. Primul roman se încheie tot sub auspiciile temporalității, însă al unui timp ce nu mai are răbdare cu oamenii, precipitat, haotic, profan.
Romanul Moromeții are ca temă satul și țăranul în perioada dintre cele două războaie mondiale. Scriitorul caută să găsească un răspuns la problema dacă mica proprietate țărănească poate rezista la presiunile relațiilor de producție capitaliste. Ilie Moromete stăpânește în chip absolut peste o familie a cărei alcătuire prevestește parcă destrămarea: trei fii din prima căsătorie – Paraschiv, Nilă și Achim, în timp ce Niculae, Tita și Ilinca sunt copiii Catrinei facuti cu Ilie Moromete din a doua casatorie. Pentru a păstra unitatea familiei, tatăl este neînduplecat și justițiar.
Temporalitatea este însă drama personajelor lui Preda, deoarece ele trebuie să iasă din timpul sacru/timp răbdător și să intre în timpul profan/timpul istoriei, un timp al fatalității, ireversibil, neîndurător și nerăbdător. Primul roman se încheie tot sub auspiciile temporalității, însă al unui timp ce nu mai are răbdare cu oamenii, precipitat, haotic, profan.
Romanul Moromeții are ca temă satul și țăranul în perioada dintre cele două războaie mondiale. Scriitorul caută să găsească un răspuns la problema dacă mica proprietate țărănească poate rezista la presiunile relațiilor de producție capitaliste. Ilie Moromete stăpânește în chip absolut peste o familie a cărei alcătuire prevestește parcă destrămarea: trei fii din prima căsătorie – Paraschiv, Nilă și Achim, în timp ce Niculae, Tita și Ilinca sunt copiii Catrinei facuti cu Ilie Moromete din a doua casatorie. Pentru a păstra unitatea familiei, tatăl este neînduplecat și justițiar.
joi, 13 august 2009
Cel mai iubit dintre pamânteni, de Marin Preda
Romanul are forma unei largi confesiuni, fiind scris la persoana I, prin care personajul principal, Victor Petrini, îşi reconstituie existenta, încercând să-i afle sensul acesteia. A cunoscut mai multe experienţe erotice (Nineta, Căprioara, Matilda, Suzy) şi, din diferite motive, a eşuat in toate. A studiat filozofia şi, tânăr asistent, avea in fată o strălucită carieră universitară, ambiţionându-se să creeze o noua gnoză şi compunând un eseu despre Era ticăloşilor. S-a căsătorit cu Matilda (creând incertitudine in prietenia sa cu Petrică Nicolau, căruia aceasta ii era soţie) şi a avut cu ea o fetită, dar relaţia conjugală se desfăşoară sub semnul unei incompatibilităţi intre cei doi şi se degradează foarte repede.
Capodopera scriitorului în trei volume este centrată în jurul vieţii filosofului Victor Petrini, un fost deţinut politic care este obligat să cunoască mediile cele mai joase, mai umile, devenind, printre altele, chiar liderul unei echipe de deratizare.
Capodopera scriitorului în trei volume este centrată în jurul vieţii filosofului Victor Petrini, un fost deţinut politic care este obligat să cunoască mediile cele mai joase, mai umile, devenind, printre altele, chiar liderul unei echipe de deratizare.
marți, 28 iulie 2009
Toate pânzele sus!, de Radu Tudoran
Romanul prezintă aventurile echipajului goeletei Speranța în drumul său spre Țara de Foc. Personajul principal este Anton Lupan, căpitanul navei, pentru care îndeplinirea acestei misiuni reprezintă un vis dintotdeauna și o obligație morală extrem de puternică față de un vechi prieten, Pierre Vaillant, cu care studiase ingineria în Franța și cu care plănuise totul.
Cei doi prieteni munciseră împreună la construirea drumului de fier la Stambul (Istanbul de astăzi) până când au avut suficienți bani ca să cumpere o goeletă cu două catarge cu care aveau de gând să pornească expediția, după ce ar fi strâns și avut suficienți bani. Anton Lupan a rămas la Stambul, în timp ce Pierre Vaillant a plecat spre Brăila cu un transport de marfă. Din păcate, L'Esperance nu ajunge niciodată în port, deoarece este atacată de pirați și Pierre este luat prizonier.
După cinci ani, Anton se întoarce în țară, în Brăila și verifică din nou dacă a mai apărut vreo veste despre Pierre, fără rezultat însă. În aceeași zi îi întâlnește pe Ieremia, Gherasim și Ismail. Mai târziu li se alătură și Mihu, Cristea Busuioc și Adnana, formând astfel echipajul goeletei Speranța, șase bărbați, o femeie și un câine.
Autor: Radu Tudoran
Editura: Tineretului
An apariţie: 1954
Cei doi prieteni munciseră împreună la construirea drumului de fier la Stambul (Istanbul de astăzi) până când au avut suficienți bani ca să cumpere o goeletă cu două catarge cu care aveau de gând să pornească expediția, după ce ar fi strâns și avut suficienți bani. Anton Lupan a rămas la Stambul, în timp ce Pierre Vaillant a plecat spre Brăila cu un transport de marfă. Din păcate, L'Esperance nu ajunge niciodată în port, deoarece este atacată de pirați și Pierre este luat prizonier.
După cinci ani, Anton se întoarce în țară, în Brăila și verifică din nou dacă a mai apărut vreo veste despre Pierre, fără rezultat însă. În aceeași zi îi întâlnește pe Ieremia, Gherasim și Ismail. Mai târziu li se alătură și Mihu, Cristea Busuioc și Adnana, formând astfel echipajul goeletei Speranța, șase bărbați, o femeie și un câine.
Autor: Radu Tudoran
Editura: Tineretului
An apariţie: 1954
sâmbătă, 20 iunie 2009
Cireșarii - Drum bun, Cireșari, de Constantin Chiriţă (Book #5)
Ultimul volum din ciclul „Cireșarii" prezintă aventura acestora pe litoralul Mării Negre. Ionel este plecat în vacanță cu părinții. El trimite o telegramă prietenilor săi, anunțându-i că a făcut o descoperire senzațională. Ionel zărise, într-o noapte, pe timpul unei furtuni, niște coloane albe de marmură ridicându-se peste valuri, care mai apoi dispăruseră. Cireșarii vin pe litoral și încep investigațiile. Află că mai mulți oameni în vârstă au zărit coloanele noaptea, mai demult.
În final, ei descoperă că acea coloană(Era numai una deoarece Victor le explicase că Ionel fotografiase imaginea coloanei și o văzuse de mai multe ori.) s-a înfipt în mijlocul unei vas care naufragiase, în timpul unei furtuni îngrozitoare. Reușesc să elibereze coloana și găsesc mormântul poetului Ovidiu.
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Litera
An apariţie: 2010
Nr. pagini: 349
Format: 130 x 210
În final, ei descoperă că acea coloană(Era numai una deoarece Victor le explicase că Ionel fotografiase imaginea coloanei și o văzuse de mai multe ori.) s-a înfipt în mijlocul unei vas care naufragiase, în timpul unei furtuni îngrozitoare. Reușesc să elibereze coloana și găsesc mormântul poetului Ovidiu.
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Litera
An apariţie: 2010
Nr. pagini: 349
Format: 130 x 210
sâmbătă, 16 mai 2009
Cireșarii - Aripi de zăpadă, de Constantin Chiriţă (Book #4)
Vestiții Cireșari sunt în vacanța de iarnă într-o tabără la munte.Ceilalți copii nu și-au dat seama decât târziu, iar atunci, Cireșarii au fost nevoiți să fugă.Au vrut să viziteze orașe, însă o groaznică furtună de zăpadă i-a prins pe drum.Au tot mers până ce au dat de o cabană: Casa Iulia, crezută de ei Coștila.În apropierea ei se afla cabana Izvoarele, unde doi dintre Cireșari au cerut ajutor.Au primit patru saltele pentru foc.Tic a fugit și a furat mâncare din cabana Izvoarele.Ei s-au ospătat cu mâncare, însă știau că unul din cei trei oameni de la cabana Izvoarele are arme și va veni după ei din două motive: din răzbunare și din cauza că în Casa Iulia exista Cutia Albastră, o cutie superbă în care se aflau...de fapt, nimeni nu știa, decât proprietarul băncii de unde a fost furată cutia. Curând, Ursu se luptă cu cei trei de la Izvoarele și tocmai atunci sosiseră doi Cireșari cu ajutoare.Victor știa unde e ascunsă Cutia Albastră:pe verandă, pe tăblia unde scria: Bi e aț enit la C s I l a 1900.Literele nu căzuseră, ci au fost puse așa intenționat!Încă o aventură grozavă a Cireșarilor!
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Litera
An apariţie: 2010
Nr. pagini: 349
Format: 130 x 210
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Litera
An apariţie: 2010
Nr. pagini: 349
Format: 130 x 210
sâmbătă, 4 aprilie 2009
Cireșarii - Roata norocului, de Constantin Chiriţă (Book #3)
Începuse din nou vacanţa. Fiacare cireşar se afla la casa lui, iar verişoara lui Dan, Ioana, i-a invitat pe aceştia să-şi petreacă vacanţa împreună la bunica ei. Singurul care era bucuros de această propunere era Tic.
Trei dintre cireşari, împreună cu Ioana, au plecat spre oraşul ''D'', un loc foarte renumit pentru bâlciul care se ţinea o dată pe an. Bunica Ioanei i-a dus pe copii la muzeul din oraş însă Tic, în loc să-i urmeze, s-a despărţit de ceilalţi şi s-a dus într-o încăpere unde a văzut nişte statui foarte valoroase numite „tanagrale”. Până ca ceilalţi să ajungă să vadă renumitele statuete, acestea au fost furate. Cei trei cireşari se confruntau din nou cu o nouă aventură.
Ei i-au chemat şi pe ceilalţi cireşari: Victor,Ionel, Lucia şi Ursu. Tic le-a arătat tuturor cireşarilor bâlciul din oraş. Unii dintre copii au jucat la „Roata norocului” dar n-au câştigat nimic deosebit, însă Tic, încăpăţânat, voia cu orice preţ statuia lui Fradaburidi.
Copilul şi-a făcut un plan ca să fure statuia fără să spună nimănui. Ceilalţi fiind atraşi de bâlci, a cărui roată a norocului părea să fie aranjată de proprietar, făcea ca nici un copil să nu câştige nimic de valoare.
Care sunt aventurile de la bâlci, dacă sau cum reuşesc să găsească statuile furate ? Este ceva despre care aţi vrea să citiţi.
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Albatros
An apariţie: 1984
Nr. pagini: 349
Format: 130 x 210
Trei dintre cireşari, împreună cu Ioana, au plecat spre oraşul ''D'', un loc foarte renumit pentru bâlciul care se ţinea o dată pe an. Bunica Ioanei i-a dus pe copii la muzeul din oraş însă Tic, în loc să-i urmeze, s-a despărţit de ceilalţi şi s-a dus într-o încăpere unde a văzut nişte statui foarte valoroase numite „tanagrale”. Până ca ceilalţi să ajungă să vadă renumitele statuete, acestea au fost furate. Cei trei cireşari se confruntau din nou cu o nouă aventură.
Ei i-au chemat şi pe ceilalţi cireşari: Victor,Ionel, Lucia şi Ursu. Tic le-a arătat tuturor cireşarilor bâlciul din oraş. Unii dintre copii au jucat la „Roata norocului” dar n-au câştigat nimic deosebit, însă Tic, încăpăţânat, voia cu orice preţ statuia lui Fradaburidi.
Copilul şi-a făcut un plan ca să fure statuia fără să spună nimănui. Ceilalţi fiind atraşi de bâlci, a cărui roată a norocului părea să fie aranjată de proprietar, făcea ca nici un copil să nu câştige nimic de valoare.
Care sunt aventurile de la bâlci, dacă sau cum reuşesc să găsească statuile furate ? Este ceva despre care aţi vrea să citiţi.
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Albatros
An apariţie: 1984
Nr. pagini: 349
Format: 130 x 210
vineri, 6 martie 2009
Cireșarii - Castelul fetei în alb, de Constantin Chiriţă (Book #2)
Castelul fetei în alb este cel de-al doilea volum din seria "Cireșarii" a lui Constantin Chiriță.
Laura este o fată nou venită în orășel care vrea să se împrietenească cu renumiții Cireșari. Din păcate, bunica ei îi interzice acest lucru, așa că Laura pornește singură către Castelul celor două cruci. Ea ajunge la castel, dar este capturată și facută prizonieră acolo. Ea le trimite un bilet Cireșarilor care urmează un traseu foarte încâlcit. În bilet fata descrie aproape toate încaperile castelului, dar omite să descrie concret locul în care se află. Cireșarii primesc în cele din urma mesajul, iar Tic pornește pe urmele primului mesager. După o căutare lungă, Cireșarii găsesc Castelul și îi descoperă tainele.
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Litera
An apariţie: 2010
Nr. pagini: 384
Format: 130 x 210
Laura este o fată nou venită în orășel care vrea să se împrietenească cu renumiții Cireșari. Din păcate, bunica ei îi interzice acest lucru, așa că Laura pornește singură către Castelul celor două cruci. Ea ajunge la castel, dar este capturată și facută prizonieră acolo. Ea le trimite un bilet Cireșarilor care urmează un traseu foarte încâlcit. În bilet fata descrie aproape toate încaperile castelului, dar omite să descrie concret locul în care se află. Cireșarii primesc în cele din urma mesajul, iar Tic pornește pe urmele primului mesager. După o căutare lungă, Cireșarii găsesc Castelul și îi descoperă tainele.
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Litera
An apariţie: 2010
Nr. pagini: 384
Format: 130 x 210
duminică, 4 ianuarie 2009
Cireșarii - Cavalerii florii de cireș, de Constantin Chiriţă (Book #1)
"Cavalerii florii de cireș", numit inițial "Teroarea neagră" este primul roman din pentalogia Cireșarii, o serie de romane pentru tineret, cu mare succes la publicul adolescentin (și nu numai) din România anilor 1970 și 1980 scrise de Constantin Chiriță.
Chiar de la începutul volumului este prezentat un bătrân pe nume moș Timofte. El este cel care se ocupa de soneria de la pauză. Nu mulți sunt copiii care ajung printre favoriții lui moș Timofte. Printre ei se află un grup de copii de clasa a VIII-a numiți Cireșarii pentru că locuiesc cu toții in cartierul Cireșului. Ei sunt: Ionel (fiul directorului), Victor (un elev model cu o logică extraordinară), Ursu (Teodor Teodoru, un mare gimnast cu o vedere uimitoare), Dan (un băiat destul de năzdravan) și doua fete, Maria (visătoare, cu suflet de poet) și Lucia (o fată destul de severă cu suflet de savant).
Ei hotărăsc să facă o expediție științifică, cu scopul de a reface harta veche a Peșterii Negre. Cu ajutorul lui moș Timofte, Tic (fratele mai mic al Mariei) reușește sa ajungă și el în peșteră cu gândul de a găsi o cutie fermecată. Grupul de aventurieri hotărăște să formeze, pentru siguranța lor, două grupuri: unul în peșteră și unul afară, pe munte. Trăgând la sorți, cele două grupuri s-au împărțit astfel: Ionel, Victor, Tic și Maria în peșteră, iar Lucia, Ursu și Dan afară. Au stabilit că vor comunica prin niște aparate numite T.F.F., prin alfabetul Morse. Toată expediția părea să decurgă normal până când în peșteră "cei sortiți primelor întâlniri și primilor fiori" (așa cum îi numește autorul) găsesc semne ale unor oameni care cunosc deja peștera în întregime. După o serie de peripeții, ei află că printre oamenii care au fost în peșteră și care îi urmăreau făcea parte și Petrăchescu (un vânător grozav care nu a dorit să le dea copiilor barca lui). Acesta vrea să-i omoare pe toți cu orice chip. Datorită istețimii lor, copiii reușesc să scape, iar povestirea are un deznodământ fericit.
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Litera
An apariţie: 2010
Nr. pagini: 384
Format: 130 x 210
Chiar de la începutul volumului este prezentat un bătrân pe nume moș Timofte. El este cel care se ocupa de soneria de la pauză. Nu mulți sunt copiii care ajung printre favoriții lui moș Timofte. Printre ei se află un grup de copii de clasa a VIII-a numiți Cireșarii pentru că locuiesc cu toții in cartierul Cireșului. Ei sunt: Ionel (fiul directorului), Victor (un elev model cu o logică extraordinară), Ursu (Teodor Teodoru, un mare gimnast cu o vedere uimitoare), Dan (un băiat destul de năzdravan) și doua fete, Maria (visătoare, cu suflet de poet) și Lucia (o fată destul de severă cu suflet de savant).
Ei hotărăsc să facă o expediție științifică, cu scopul de a reface harta veche a Peșterii Negre. Cu ajutorul lui moș Timofte, Tic (fratele mai mic al Mariei) reușește sa ajungă și el în peșteră cu gândul de a găsi o cutie fermecată. Grupul de aventurieri hotărăște să formeze, pentru siguranța lor, două grupuri: unul în peșteră și unul afară, pe munte. Trăgând la sorți, cele două grupuri s-au împărțit astfel: Ionel, Victor, Tic și Maria în peșteră, iar Lucia, Ursu și Dan afară. Au stabilit că vor comunica prin niște aparate numite T.F.F., prin alfabetul Morse. Toată expediția părea să decurgă normal până când în peșteră "cei sortiți primelor întâlniri și primilor fiori" (așa cum îi numește autorul) găsesc semne ale unor oameni care cunosc deja peștera în întregime. După o serie de peripeții, ei află că printre oamenii care au fost în peșteră și care îi urmăreau făcea parte și Petrăchescu (un vânător grozav care nu a dorit să le dea copiilor barca lui). Acesta vrea să-i omoare pe toți cu orice chip. Datorită istețimii lor, copiii reușesc să scape, iar povestirea are un deznodământ fericit.
Autor: Constantin Chiriţă
Editura: Litera
An apariţie: 2010
Nr. pagini: 384
Format: 130 x 210
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)











