duminică, 8 aprilie 2012

Doamna de Monsoreau, de Alexandre Dumas

Petrecută în timpul domniei lui Henric al III-lea (secolul XVI, epoca preferată a lui Alexandre Dumas-tatăl), povestea doamnei de Monsoreau este privită din două unchiuri diferite. Pe de o parte, Dumas ne descrie frumoasa relație dintre ea și contele de Bussy.

Pe de altă parte, această relație este influențată de răsturnările de situație de la Curte, de luptele între catolici și protestanți și între copiii Caterinei de Medici și ai defunctului rege Henric al II-lea, care ajung, succesiv, pe tronul Franței: Francisc al II-lea, Carol al IX-le, Henric al III-lea și, la scurt timp după, regele hughenot Henric al IV-lea (Henric de Navarra), ce devine rege prin căsătoria cu Margareta, sora cea mică a celor trei.

Doamna de Monsoreau nu este unul din cele mai cunoscute romane ale lui Dumas, dar este cu siguranță unul dintre cele mai bune, prin complexitatea firului narativ și prin personajele romantice, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești, ca și prin felul delicios în care descrie intrigile de la Curtea Franței, ipocriziile și jocurile de culise care schimbă, de la o zi la asta, soarta unei întregi națiuni.

Autor: Alexandre Dumas
Editura: Leda
An apariţie: 2009
Nr. pagini: 912 de pagini
Format: 136 x 200