Pajul ducelui de Savoia, de Alexandre Dumas

Acest roman este mult mai obscur şi mai greu decât sunt celelalte romane de Dumas, cum ar fi Contele de Monte Cristo sau Cei trei muschetari. Însă cu caracterele sale captivate, Dumas îşi începe cartea cu prezentarea unui mare grup de aventuriei.

Ne petrecem câteva capitole aflând mai multe detalii despre ei, iar apoi, subiectul sare brusc la caracterul lui Emmanuel Philibert, Ducele de Savoia, timp în care nu mai aflăm nimic despre aventuriei, până pe la jumătatea cărţii. Părearea mea este că aceştia au fost prezentaţi pentru a oferi o prezentare despre asediul de la Saint Quentin. Spre deosebire de Contele de Monte Cristo, unde personajele dispar şilinia povestii se leagă la final, aici dispar în totalitate.

Emmanuel Philibert, eroul principal al romanului, fiul lui Carol al III-lea şi a Berenicei de Portugalia, este un soldat excelent şi un diplomat viclean, care a reuşit să elibereze domeniul Savoia, acesta fiind ocupat de domninaţia străină.

Servind în armata lui Carol al V-lea, în războiul împotriva lui Francisc I al Franţei, Emmanuel se distinge prin capturarea regiunii Hesdin. Victoria sa asupra francezilor la Saint-Quentin, fiind de partea spanilolor, a dus la solidificarea puterii sale în Savoia. Pacea de la Cateau-Cambrésis duce la încheierea războiului dintre cei doi conducători, Carol şi Francisc, iar Emmanuel reuşeşte să-şi recupereze domeniile şi să se căsătorească cu Margareta a Franţei, sora regelui Henric al II-lea.

Cei trei muschetari, de Alexandre Dumas

În cartea Cei trei muschetari se relatează aventurile tânărului d’Artagnan după ce sosește la Paris în urmărirea visului său de a deveni un muschetar al regelui.

Romanul lui Dumas descrie aventurile lui d’Artagnan și ale camarazilor săi între anii 1626 și 1628, și implicarea lor în intrigile din jurul regelui Ludovic al XIII-lea, al puternicului Cardinal Richelieu, al frumoasei regine Ana de Austria, al iubitului englez al acesteia, George Villiers, Duce de Buckingham, precum și în asediul orașului La Rochelle. Acțiunile celor patru prieteni se vor intersecta și cu planurile misterioaseiMilady de Winter, și ale secretarului lui Richelieu, Contele de Rochefort.

Prin „Cei trei muschetari” Dumas creează un roman de aventuri de succes, de factură romantică, îmbogățit cu toate „ingredientele” care puteau face rețeta celebră: mizează pe un erou excepțional, îndrăzneț și dornic de peripeții, îi oferă evenimente spectaculoase, periculoase, lasă să alterneze scene de luptă cu unele de dragoste. Intriga este clară, bazată pe scheme antitetice: regelui i se opune cardinalul, muschetarii domnului de Tréville gărzilor lui Richelieu, Milady doamnei Bonacieux etc. Ceea ce dă farmec și individualizează narațiunea lui Dumas este stilul simplu, neprețios (chiar dacă uneori cam dezlânat) și mai ales plin de umor. În fond, nu conținutul eroic conferă romanului originalitatea sa; tradiția relatării exaltate a faptelor de vitejie e regăsită în forme destul de asemănătoare încă în literatura Evului Mediu ori a perioadei clasice: e cazul acelor eroi ca Roland ori Cidul. Pentru romanticul Dumas însă eroismul nu mai cadrează cu seriozitatea. Serioase și mereu încruntate sunt personajele care intră pe schema eroului negativ: Cardinalul și gărzile sale, Milady (al cărei zâmbet, dacă nu e de răzbunare, e unul prefăcut), domnul Bonacieux. Umorul e semnul inteligenței superioare, iar muschetarii lui Dumas știu să șarjeze și cu spada și cu vorba. De altfel, eroii par a se contamina de simțul umorului de la naratorul însuși, care nu o dată își atinge ironic personajele: Porthos, ușor fanfaron, preferă să inventeze povești cu lupte nemaivăzute și ducese îndrăgostite decât să-și mărturisească înfrângerea ori interesul pentru vreo femeie de rând; Aramis cel pios vrea să se călugărească de câte ori întârzie scrisorile iubitei; în sfârșit, tânărul d’Artagnan, pornit din Tarbes să cucerească lumea și părând „o copie credincioasă a eroului lui Cervantes” devine sub zâmbetul naratorului chiar „concurentul domnului de Tréville”.

Muschetarii lui Dumas rămân totuși construiți pe un model etic: e un model pe care trebuie să-l recunoaștem în acel cod al onoarei căruia nici unul nu i se sustrage; în felul acesta trebuie înțelese duelările după tipic, ritualurile adresărilor ceremonioase între gentilomi, respectul cuvântului dat, ca și promisiunile făcute către sine, nepăsarea față de moarte și nu în ultimul rând fidelitatea față de suveran. E un cod cu valoare absolută, dar peste care se așază, înlăturându-i asprimea, libertatea poznașă a personajului. Pentru Dumas, eroismul nu mai e unul sublim, ci unul simpatic.

Povestea lui d’Artagnan se continuă în alte două romane ale lui Dumas, După douăzeci de ani și Vicontele de Bragelonne.

Autor: Alexandre Dumas
Editura: Adevarul
An apariţie: 2009
Nr. pagini: 368 de pagini
Format: 136 x 200