vineri, 8 iunie 2018

Preppy: The life & death of Samuel Clearwater de T.M. Frazier (book #6) Cartea a doua

Sinopsis:

Preppy se regăsește din nou într-o lume pe care o iubise odată dar pe care nu o mai recunoaște. Zâmbetul său neputincios nu poate ascunde tulburarea interioară iar oamenii pe care odată îi vedea ca pe membri familiei sale se simt brusc ca niște străini. Cu excepția unei singure persoane. O fată cu ochii întunecați și cu părul negru. O fată care nu mai reprezintă o obțiune. 

Dre nu poate decide de cine să asculte. De inima sa, de mintea sa sau de trupul său. Pentru că două din cele trei lucruri o duc cu gândul direct spre Logan Beach. Ea își spune că trebuie să încheie toată această parte a vieții sale, dar atunci când deschide ușile care nu erau niciodată menite să fie deschise descoperă curând că, atunci când vine vorba de Samuel Clearwater, a încheia totul nu reprezentă niciodată o opțiune. 

În prima parte a cărții despre Preppy am văzut istoria lui Preppy și Dre. Erau împreună apoi se despart pentru o perioadă de timp. Asta pentru că Preppy "moare". Dar acum Preppy s-a întors iar Dre se întoarce înapoi în oraș. Preppy și Dre au trecut prin multe în prima parte a poveștii. În timp ce Preppy trece prin lucruri extreme, Dre renunță definitiv la droguri și încearcă să stea cât mai departe de fosta viață. Așadar, în această carte nu mai vedem prea mult din acel Preppy amuzant și protector ci vedem un bărbat care încearcă să se regăsească după tot prin ce a trecut și care încearcă să dea un sens vieții alături de Dre. 

După ce a fost ținut captiv pentru o perioadă mare de timp, Preppy pe care îl știe toată lumea a murit și a lăsat în urma lui un om răvășit. Acest nou Preppy este un om care caută următoarea stare de euforie pentru a amortiza durerea și amintirile torturii sale. Însă o dată cu apariția lui Dre, Preppy este asaltat de adevăr. Dre a fost mereu a lui. Femeia care l-a salvat și care i-a inundat inima și sufletul cu dragoste. 

T. M. Frazier îi leagă încă o dată pe cititori să vadă cu adevărat dacă Dre și Preppy sunt nevoiți să meargă pe drumuri separate. Dre trebuie să-și reia viața. Preppy a avut o familie care i-a fost mereu aproape și care îi iubeau defectele. În vreme ce această carte a avut o subtilă stare emoțională dură, autoarea ne face să înțelegem de ce povestea lui Dre și Preppy nu a putut fi terminată cu această carte. Autoarea ne-a permis să vedem personajele vulnerabile și rănite care au reușit să elimine întunericul din viața lor și să domolească totul. Așa că, fiți pregătiți pentru mai multe jafuri, papioane și cuvinte vulgare! 

Preppy: The life & death of Samuel Clearwater de T.M. Frazier (book #5) Cartea Întâi

Sinopsis:

Lui Samuel Clearwater, aka Preppy, îi plac papioanele, clătitele, jartierele, prietenii buni, vremurile bune, drogurile bune și partidele sexuale excelente. A reușit să-și găsească calea după ce a tărit o copilărie infernală iar acum trăiește viața pe care mereu și-a imaginat-o. Atunci când întâlnește o fată, o dependentă de droguri care e pe punctul de a se sinucide, nu poate decide dacă sentimentele confuze sunt datorită ei sau teama îngrozitoare că ea ar putea fi cea care să îi termine viața pe care o iubește atât de mult.

Andrea Dre Capulet a obosit să mai trăiască doar pentru următoarea doză. E obosită să facă lucruri care să-i facă stomacul să se întoarcă pe dos. A obosit să se privească în oglindă și să vadă persoana care a devenit. Atunci când este hotărâtă să termine totul, întâlnește un bărbat care va schimba cursul vieții lor pentru totdeauna.

Pentru majoritatea oamenilor, moartea este sfârșitul poveștii lor.
Pentru Preppy și Dre, moartea a fost doar începutul.

Preppy ne-a cucerit inimile încă de prima dată de când l-am întâlnit în prima carte a seriei. Dacă ați citit cărțile înseamnă că deja îl cunoașteți și îl iubiți, iar dacă nu, vă propun să nu mai stați pe gânduri nici măcar un minut! 

Preppy nu a avut o viață ușoară. A avut parte de o copilărie grea dar acum îi are aproape pe prietenii lui care îi sunt mai degrabă familie, o afacere profitabilă, iar viața este destul de darnică cu el. Atunci când o întâlnește pe Andrea/Dre, ea nu are același noroc ca și el. Dre trăiește cu multă vinovăție, iar acea vinovăție a împins-o în cele din urmă la droguri. Se află în punctul în care ar face orice este posibil ca să aibă următoarea doză. Întâlnirea lor este una foarte interesantă. Chiar dacă ea este o dependentă de droguri, Preppy vede în ea mult mai mult de atât.

Dre este o luptătoare iar Preppy este lângă ea ca să o aducă pe calea cea bună. Așa că, nu numai că Preppy este de-a dreptul hilar în aceată poveste, este revoltător de neadecvat, distrus și loial. Faptul că autoarea ne-a permis să îi știm gândurile face ca această poveste să fie fantastică! Râdem până la lacrimi, plângem și suspinăm! 

T. M. Frazier împletește sofisticat trecutul și prezentul într-o manieră atât de brutală încât le permite cititorilor săi să vadă progresul și creșterea lui Preppy. Multele fețe ale lui Preppy sunt exact ceea ce îi atrage pe cititori să-l iubească și să-l accepte pe Preppy cel cu comportament nebun și amuzant. Acest bărbat a cunoscut durerea și astfel își exprimă dorințele într-o manieră atât de diferită iar Dre este singura care îi poate înțelege în totalitate puterea, asprimea și obsesia după control. Această carte oferă o subtilă și profundă stare emoțională și oferă cititorii să vadă sacrificiile personajelor, iubirea și dependența într-o lumină cu totul nouă.  

joi, 7 iunie 2018

Shattered by you de Nashoda Rose (book #3)

Sinopsis:

Am ucis, dar am scăpat din iad.
Fără emoții. Deconectat. Rece. Un manechin. Este ceea ce am devenit pentru a supraviețui anilor petrecuți în captivitate. Am fost capabilă să suport abuzul și pierderile devastatoare atâta timp cât am rămas detașată.

Însă el nu m-a lăsat.
Crisis, basistul din formația de rock a fratelui meu, Tear Asunder. E înfocat, nepoliticos, un total fustangiu. Însă starul rock are ceva mult mai mult față de ce se vede la suprafața pielii sale tatuate și este determinat să mă facă din nou să râd.

Mi-a făcut o "afacere", dar de fapt, a fost un șantaj.

Termenii lui sunt simpli. Până când onestitatea lui jucăușă a devenit fundația pentru ceva neașteptat. Ceva suficient de puternic pentru a mă trage din ochiul furtunii. Pentru că, deși am scăpat de anii de abuz, asta nu înseamnă că sunt liberă.

Seria Tear Asunder se învârte în jurul băieților din formația de rock locală, iar "Shattered by you" spune povestea basistului Crisis și a lui Haven, cu care ne-am mai întâlnit în cărțile trecute, aceasta din urmă fiind sora geamănă a lui Ream.

Povestea lui Haven este una tragică. A trecut prin lucruri prin care nimeni nu ar trebui să le suporte vreodată. Acum, reunită și în siguranță alături de fratele ei, a fost introdusă în grupul Tear Asunder și este determinată să-și facă o viață bună pentru ea însăși. Însă este încă bântuită de demonii trecutului, până când Crisis începe să o vindece.

Încă de la început a existat o scânteie între Crisis și Haven iar atracția lor este destul de evidentă. Crisis este un fustangiu însă de când o vede prima dată pe Haven nu a mai dorit nicio altă femeie. Ea îi răspunde la rândul ei, dar face tot posibilul să ascundă acest lucru. Haven trecuse prin foarte multe și nu exista nicio cale care să o facă să fie pregătită să intre într-o relație. Are nevoie de vindecare înainte să aibă posibilitatea să se gândească să fie cu cineva. Crisis pare să fie bărbatul ideal, fiind acolo mereu pentru ea, sprijinind-o, încurajând-o, dar niciodată forțând-o. 

Însă deși pare bărbatul ideal, Crisis este nepoliticos, rece, flirtează mereu și este complet inadecvat. Își face intențiile să fie cunoscute în modul său unic și de fiecare dată îi dărâmă zidurile lui Haven și se apropie tot mai mult de ea. 

Relația lor este una lentă, dar merită în totalitate! Emoționantă, pasională și fierbinte, în momentul în care devin un cuplu, cei doi sunt în totalitate îndrăgostiți unul de celălalt, sunt întru totul dedicați, și în ciuda a ceea ce s-a întâmplat în trecutul lor, sunt stabili și încrezători unul în celălalt.

Povestea este una întunecată însă nu este atât de intensă ca celelalte cărți ale seriei iar în ceea ce privește trecutul îngrozitor al lui Haven, se potrivește cu povestea și ne copleșește cu tot ceea ce se întâmplă. Amuzantă, inimaginabilă și extrem de romantică, aceasta este o poveste minunată despre vindecare, prietenie și încredere. 

Overwhelmed by you de Nashoda Rose (book #2)

Sinopsis:

KAT

Nu cer îndurare.
Nu plâng.
Și nu ofer a doua șansă.
Ream, chitaristul fromației de rock Tear Asunder merită o medalie de aur pentru cea mai urâtă mișcare atunci când a fugit în momentul în care mi-a descoperit secretul, după ce am împărtășit două zile de sex nebun. Apoi aduce o tipă la petrecerea mea de întoarcere acasă, după ce am fost spitalizată din cauza unei impușcături. Îl urăsc.

Pâna când ...

Ream cel de 1.90 coboară din mașină după ce a fost plecat în turneu timp de opt luni. M-am zgăit la el. Și în apărarea mea, orice fată ar face asta. Ar fi aproape nepoliticos să nu o faci pentru că Ream e genul de băiat care iese în evidentă. Nu pentru că e gălăgios și insuportabil. Nu, pentru că este complet opusul. Subtil și periculos de liniștit. Dacă vorbește, tot ce poți să speri este să te placă pentru că în caz contrar i-ai cădea la picioare cerând îndurare. Cu excepția mea ... Eu nu cer îndurare, niciodată. Dar când ochii noștri se întâlnesc, încrederea constantă a lui Ream face ca toți nervii mei să fie împușcați cu aspersoare cu jet.

Apoi ...

Ream mi-a spus că nu are nevoie de o a doua șansă pentru că încă lucra la prima șansă.

REAM

Sexul este urât. Folosești pe cineva pentru plăcerea ta narcisistă. Am făcut asta, dar am urât asta - până la ea. Era super neașptetată. Apoi a trebuie să distrug începutul cu trecutul meu. Nu o merit, dar sunt egoist și o voi avea oricum. Asta sunt eu și este prea târziu să mă mai schimbe cineva.

Ream și Kat s-au cuplat în timpul evenimentelor din ultima carte, "Torn from you". Tot s-a încheiat prost din cauza unei neînțelegeri din partea lui Ream și s-a sfârsit cu cei doi practic ignorându-se timp de doi ani, cu excepția faptului că ori de câte ori sunt în aceași cameră împreună există tensiuni sexuale și scântei la un nivel nuclear.

De atunci, Ream și-a tot cerut scuze pentru epica lui greșeală iar apoi a plecat în turneu cu trupa sa și, deși Kat a încercat să își vadă mai departe de viață, gândurile ei se îndreptau mereu spre Ream. Atunci când apare din nou în oraș, lucrurile dintre ei devin mai intense ca niciodată. Doar o singură privire între cei doi îi face să tremure. Iar Ream face totul foarte clar prin faptul că nu mai este dispus să mai accepte nicio scuză și e determinat să o facp pe Kat să fie a lui.

Kat este în mod rezonabil rezistentă în a începe ceva cu Ream și de fiecare dată când încearcă să-l îndepărteze, devine și mai inverșunat să încerce. Însă Kat deține un secret imens pe care l-a ținut ascuns de toată lumea și care influențează aproape totul în viața ei, astfel putem înțelege comportamentul ei. Are nevoie de siguranță și nu de stres iar Ream nu s-a dovedit a fi omul care să îi poată oferi asta. Însă Kat nu e singura cu secrete. Ream ascunde la rândul lui un secret. Unul care nu numai că îi definește trecutul, dar explică protecția sa exagerată și momentele ocazionale în care devine rece atunci când cei doi sunt împreună. Iar când trecutul său se întoarce, totul este pe cale să se rupă.

În primul sfert al cărții avem parte de atâtea lucruri neașteptate încât începem să ne simțim copleșiți. Nashoda Rose a făcut din nou o treabă excelentă cu această nouă poveste, iar când ajungem la finalul cărții tot ce putem face este să punem mâna cu disperare pe următoarea carte și să vedem ce alte surprize ne-a pregătit autoarea. 

Torn from you de Nashoda Rose (book #1)

Sinopsis:

Dragostea este ca o avalanșă. Te lovește repede, rapid și fără milă. Cel puțin asta s-a întâmplat la mine atunci când Sculpt, solistul formației de rock Tear Asunder m-a dărâmat din picioare. Literalmente, pentru că este, de asemenea, un luptător ilegal care m-a învățat cum să mă lupt. M-a învățat de asemenea cum să iubesc așa că m-am îndrăgostit nebunește de el. Bărbatul ăsta poate să fie dulce atunci când nu face pe șeful, iar mie îmi place dulce.

Apoi totul s-a sfărâmat.
Răpită.
Înfometată.
Bătută.
Eram singură și încercam să supraviețuiesc.
Dar atunci când i-am auzit vocea lui Sculpt am crezut că era acolo ca să mă salveze.

Doar că lucrurile nu stăteau deloc asa ...

"Torn from you" își începe povestea imediat de unde s-a terminat cartea "With you". Recomand să citiți mai întâi "With you" pentru a avea o viziune mai bună asupra relației dintre cele două personaje principale, Emily și Sculpt. 

Emily este răpită într-un mod brutal și ținută captivă într-un loc întunecat. Nu știe unde se află, nu știe cine a răpit-o și tot ceea ce vrea e ca Sculpt să fie lângă ea. Își dorește să fie găsită de el pentru că este absolut terifiată. 

Emily este împinsă într-o lume întunecată, îngrozitoare și cu adevărat periculoasă. Dusă în Mexic de nimeni altul decât Sculpt/Logan, de către bărbatul în care credea că poate avea încredere și care credea că o iubeste. Pare incredibil, așa-i? Ei bine, Logan, băiatul care era foarte iubitor și dulce cu Emily în prima carte, întorce lumea cu susul în jos pentru Emily atunci când ea află motivul pentru care a fost răpită. Este trădată și, în același timp, inima ei este spulberată.  

În această lume a sclavilor sexuali și a nefaștilor și dezgustătorilor bărbați, Emily trebuie să învețe să supraviețuiască. Nu poate risca să-l înfurie pe Raul, omul responsabil al acelei lumi, altfel va fi luată de lângă Logan și vândută altui bărbat. Pentru că acum, Logan este cel care o deține și este singurul care poate împiedica vânzarea ei către un necunoscut. Chiar dacă Emily îl urăște acum pe Logan, totuși nu-și poate stăpâni reacțiile trupului atunci când este lângă el. Îl iubește, este atrasă de el și urăște că simte asta de fiecare dată când e în aceași camera cu ea. Logan este rece și nemilos iar pentru Emily este ca și cum Logan este acum cu totul altă persoană, însă sunt momente în care reapare din când în când vechiul Logan. Dar totuși, cine este adevăratul Logan? O protejează de lucrurile cu adevărat groaznice însă tot el este cel care a adus-o în acel loc. 

Cartea este împărțită pe două planuri. În prima parte, Emily se află la mila lui Raul iar a doua parte a poveștii ne arată consecințele de după. După doi ani de când Emily scapă din Mexic. De atunci nu l-a mai văzut pe Logan, a încercat să se vindece, însă procesul este unul lent și încă se simte puțin frântă. Iubirea sa pentru cai a fost mecanismul ei de apărare care o făcea să uite de tot ce a fost, dar apoi totul se schimbă atunci când Logan reapare în viața ei.

Logan s-a întors și o vrea înapoi pe Emily! Nu a încetat niciodată să o iubească iar povestea lor de dragoste începe din nou. Ea nu poate uita trecutul însă Logan este dispus să facă tot ce trebuie pentru ca ea să-l iubească din nou. Totul se schimbă atunci când Logan se întoarce iar adevărul iese în sfârșit la iveală. De fiecare dată când Emily încearcă să-l îndepărteze, el nu renunță niciodată. Autoarea pur și simplu se joacă cu imaginația noastră în această carte. Este Logan cu adevărat bun sau e malefic? Poate Emily să-l ierte vreodată pentru tot ce i s-a întâmplat și chiar să-l iubească din nou? 

With You de Nashoda Rose (book #0.5)

Sinopsis:

Sculpt este un luptător ilegal. În același timp este solistul unei formații de rock. Nimeni nu-i cunoaște adevăratul nume. Iar din momentul în care l-am întâlnit m-a făcut să uit de mine.

Pentru a-l convinge pe Sculpt să mă ajute cu câteva lecții de autoapărare am fost nevoită să respect singura lui regulă - să nu mă plâng altfel nu o să mergă. Nu credeam că asta ar fi o problemă. Mă puteam descurca cu câteva vânătăi. Ceea ce nu anticipasem era faptul că Sculpt s-a părbușit peste mine și întregul meu corp ardea sub el.

Am încercat să ignor această senzație.

Nu am reușit, desigur. Iar faptul că deasupra mea se afla un ticălos tatuat și ferbinte, care acționa complet imun față de ceea ce îi făcea corpului și minții mele, era frustrant ca naiba, așa că am încălcat regula lui și m-am plâns.

Atunci m-a sărutat.

"With you" este o introducere pentru cartea "Torn by you" (carte care reprezintă primul volum al seriei), însă recomand să fie citită și această carte pentru a înțelege mai bine acțiunea din primul volum. În această carte îi întâlnim pe Emily și Sculpt și vedem tot ceea ce s-a întâmplat înainte ca toată nebunia din "Torn by you" să înceapă.

Sculpt este bărbatul alfa, chiar dacă aparent pare destul de inofesiv și dulce. Apoi ajungem la finalul cărții și descoperim că lucrurile nu stau deloc așa și că tot ceea ce ne-am fi putut imagina dispare în neant. 

Emily îl caută pe Sculpt la una dintre luptele sale subterane. El este un binecunoscut luptător, precum și solistul unei trupe locale de rock. Nimeni nu știe prea multe detalii despre el, despre trecutul său și nici chiar adevăratul său nume, dar Emily are nevoie de ajutorul lui. Vrea să învețe cum să se lupte. Vrea să se poată autoapara. Ceea ce nu se așteapta ea este să se îndrăgostească de acest băiat primejdios și tatuat. Însă o face și totul începe cu un sărut ...


Soulless de T.M. Frazier (book #4)

"Souless" este continuarea cărții "Lawless", însă pentru a înțelege mai bine poveste, vă recomand să cititi primele două cărți ale seriei: "King" și "Tyrant".

Cartea "Souless" culminează unele semințe plantate cu atenție de autoare, oferindu-ne răsturnări de situație care ne fac să o îndrăgim pe T. M. Frazier. Vocea tăcută din seria King este Bear. Bear este fiul celui mai îngrozitor președinte al clubului de motocicliști din care făcea parte și Bear. Ca să vă faceți o idee, imaginați-vă cel mai depravat președinte al unui club, un bărbat brutal și puțin conștient. Plecarea unui membru din club se făcea prin sânge sau prin moarte, astfel, "Souless" începe și se termină cu conflictul dintre Bear și tatăl său malefic, Chop.

Thia reprezintă fiecare bătaie a inimii lui Bear. Atrasă de ea cu mulți ani înainte și reuniți când el avea cea mai mare nevoie, legătura lor este una tangibila și sălbatică. Bear nu știe foarte mult despre iubire, însă ceea ce știe cu certitudine este că trebuie să aibă grijă de ea și să o protejeze. Fiica unei mame nebune și orfană în urma pierderii ambilor părinți, Thia își caută și ea locul în lume, un loc în care să se simtă iubită și protejată. Înfricoașată și deloc curajoasă, Thia reprezintă o tânără femeie obișnuită și cu inima frântă care încearcă să facă față tuturor problemelor. 

Cele mai bune părți din "Souless" duc la spolere epice pe care nu îndrăznesc să le divulg aici (citiți cartea! merită în totalitate!). Apare un nou personaj feminin care va avea și ea parte de propria sa carte. Primele trei cărți se citesc dintr-o răsuflare astfel încât călătoria către "Souless" vă va da peste cap. T. M. Frazier scrie cele mai bune romane dark. Dacă căutați o poveste de dragoste drăguță și simplă, probabil că acestă serie nu este ceea ce căutați. Dar dacă sunteți în căutare de dragoste întunecată, cu personaje nebune și linii de poveste imprevizibile, această serie este recomandată! 

marți, 5 iunie 2018

Lawless de T.M. Frazier (book #3)

Sinopsis:

Thia este formală și bună.
Bear este băiatul rău și nelegiuit.
Nu va merge niciodată nimic între ei.
Este o minciună pe care aproape o cred ...

Deși această carte se poate citi fără să le fi citit pe celelalte două, "King" și "Tyrant", nu aș recomanda asta. Se petrec foarte multe lucruri în primele două volume pentru a putea obține toate detaliile și pentru a înțelege unele întâmplări din acest al treilea volum. Unul dintre cele mai importante lucruri care i se întâmplă lui Bear în primele două cărți vă va arăta motivul pentru care rătăcește fără rost la începutul acestei cărți cât și motivul pentru care nu mai face parte din clubul său de motocicliști.

"Lawless" începe cu o retrospectivă de acum șapte ani și ne arată cum se întâlnesc cele două personaje principale ale cărții, Bear și Thia. Apoi revenim în prezent și aflăm ceea ce a făcut Bear atunci când a decis să se regăsească după evenimentele anterioare. 

Thia este o adolescentă care nu a avut niciodată ocazia să se bucure cu adevărat de vârsta pe care o are. A fost nevoită să mențină afacerea familiei cu portocale. Pe lângă cele două job-uri part-time pe care încearcă să le echilibreze, nu are deloc timp liber pentru ea. Însă lucrurile sunt pe punctul de a lua o turură tragică pentru Thia, iar circumstanțele șocante sunt motivul pentru care apare în viața lui Bear.

Bear a trecut prin multe: și-a pierdut dreptul de a fi în clubul de motocicliști, și-a pierdut unul dintre cei mai buni prieteni și, în cele din urmă, și-a pierdut drumul spre viitor. Căzut într-un abis întunecat, Bear primește un telefon prin care află că este căutat de o fată, pe care abia o mai ține minte, căruia i-a făcut o promisiune cu mulți ani în urmă. Atunci când ajunge în orașul său natal și o vede pe frumoasa fată cu păr roz care îl caută, plină de vânătăi și răni și ținându-se de inelul pe care l-a primit de la el cu ani în urma, Bear simte cum renaște un scop puternic în viața sa.

Atât Bear cât și Thia poartă multe poveri pe umerii lor, de asemenea, vor avea de îndurat multe alte probleme, însă în interiorul acestui haos, cei doi se vor regăsi încă o dată. Și, la fel ca prima dată când s-au întâlnit, legătura lor este singurul lucru real ce îi poate ajuta să-și găsească drumul. 

Thia are doar optsprezece ani, însă cu siguranță sufletul ei pare mult mai bătrân. Este o fată care a trecut printr-o mulțime de probleme și trebuie să învețe să fie puternică și să supraviețuiască. A știut dintotdeauna că îi aparține lui Bear, dragostea pe care a simțit-o pentru el o definește. Știe foarte bine cine este Bear. Nimic din legătura lor nu este pavată cu curcubee și flori, dar ea îl iubește și îl acceptă așa anarhic cum este.

Bear trece printr-un moment dificil atunci când Thia reapare în viața lui. Ea este tot ceea ce contează în lumea lui întunecată. King și Ray sunt alături de el pentru a-l ajuta, dar trecutul lui Bear se întoarce să-l bântuie iar omul care odată îi era tată, acum îl caută să-l omoare. 

T.M. Frazier ne ofera încă o dată o poveste captivantă care vă va face să citiți cartea dintr-o suflare. Această poveste întunecată ne oferă o poveste de dragoste frumoasă care se va încheia cu o porție mare de suspans și ne va lăsa să așteptăm cu nerăbdare următoarea carte ca să aflăm finalul celor doi îndrăgostiți.

Tyrant de T.M. Frazier (book #2)

Sinopsis:

Îmi. Amintesc. Tot.

Doar că acum mi-aș fi dorit să nu îmi aduc aminte.

Atunci când ceața mi-e aspirată din minte ca fumul printr-un vid, adevărul care s-a ascuns luni întregi începe să fie descoperit. Însă ușurarea pe care credeam că o simt nu pare să vină niciodată și mă tem mai mult acum decât atunci când m-am trezit dimineață încătușată de patul lui King. Pentru că împreună cu adevărul vin secretele întunecate pe care nu am vrut să le știu. 

Voi pune în pericol viața celor pe care îi iubesc dacă dezvalui că amintitile s-au întors sau poate voi căuta ajutorul criminalului tatuat care îmi posedă trupul și sufletul. Nu știu dacă sunt suficient de puternică pentru a rezista atracției magnetice a lui King, atracție care devine din ce în ce mai puternică. Deja m-a salvat în nenumărate rânduri. Acum e rândul meu să fac tot ce-mi stă în putere ca să-l salvez. Chiar dacă asta ar însemnă să mă căsătoresc cu altcineva ...

Doe se întoarce acolo unde se presupune că ar fi fost viața ei, însă a fi "acasă" pare mai greu decât își putea imagina atunci când totul este de nerecunoscut și toată lumea încă îi e străină. 

King refuză să renunțe fără luptă. Pornit să se răzbune, el face orice pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubește. Însă o nouă forță apare și este determinată să le zguduie lumea.

Autoarea ne arată o poveste complet diferită față de prima carte însă îi avem în prim plan pe cei doi protaginiști, King și Doe. Încă de la începutul cărții putem vedea lupta internă a lui Doe de a accepta că este Ray.  Confuzia pe care Doe/Ray o simte atunci când realizează că trăiește în două lumi diferite și încercarea ei de a găsi un echilibru între cele două pentru a nu pierde nimic, este sfâșietoare, însă rezultatul final merită în totalitate. 

În această carte avem ocazia să-l cunoaștem mai bine pe Bear. Chiar dacă nu avem ocazia să îi vedem și punctul lui de vedere (încă!) ne facem o idee destul de bună cu privire la cine este Bear de fapt și motivul pentru care spirala sa descendentă este absolut brutală, făcându-ne să ne îndoim de el. 

Frazier îi dă mai multă voce criminalului King spre diferență de primul volum. Încă are aceași putere pe care a avut-o și în primul volum, însă pare puțin mai calm, mai calculat. Micile raze de lumină de care s-a bucurat în prima parte a seriei dispar aproape în totalitate în "Tyrant". 

După cum știm, Doe/Pup/Ray află că este mama unui băiat, Samuel, și că este logodită cu Tanner în viața sa anterioară iar de aici începe călătoria ei de a descoperi cine era înainte să piardă totul. În timp ce ea se luptă cu semntimentele de confuzie cu privire la cine a fost înainte, care este viața ei acum și cum să facă să accepte realitatea, King simte exact opusul. Nu a fost niciodată mai sigur cu privire la ccea ce își dorește, ceea ce trebuie să facă și la cine trebuie să renunțe pentru a obține ceea ce a pierdut.

Însă, draga lui, Ray, va fi aceeași, atunci când va fi pregătită să accepte realitatea? Îl va mai vrea în continuare pe King după ce va vedea întunericul care i-a fost ascuns?

King de T.M. Frazier (book #1)

Sinopsis:

Fără adăport. Înfometată. Disperată.

Doe nu are amintiri despre cine este sau de unde provine.

Un criminal notoriu abia eliberat din închisoare, King este unul dintre persoanele cu care nu ai vrea să ai de-a face dacă nu ești pregătit să-i plătești înapoi cu sânge, sudoare, sex sau o combinație între cele trei.

Viitorul lui King atârnă ca într-o balanță. Doe trăiește în negura trecutului ei. Când cei doi se vor întâlni vor învăța că uneori, pentru a te putea menține, trebuie mai întâi să renunți.  

Încă de la începutul primelor pagini din această carte m-am îndrăgostit pe loc! Întunecată și dură, placută și sexy, brutală și șocantă, și cu totul captivantă, cu un erou de sex masculin rău și cu răsturnări de situație neașteptate pe care nu le-am prevăzut deloc! Pur și simplu nu mai poți lăsa cartea jos din momentul în care treci de prima pagină și aștepți cu nerăbdare următoarele capitole, pentru a ajunge la final.  

T.M. Frazier scrie unele dintre cele mai bune romane dark romance de până acum. Scrisul ei este puternic și convingător. Personajele ei se mișcă în acea zonă misterioasă și intrigantă dintre bine și rău și ține cititorul in suspans, încercând să ghicească urmările fiecărei acțiuni. Personajele sunt incredibil de complexe iar asta le face să fie fascinante. Și, în timp ce poveștile ei sunt crude și dure, au întotdeauna o parte plăcută și sunt țesute cu suficientă adâncime și emoție pentru a face cititorul să se îndărgostească pur și simplu.

Povestea noastră începe cu tânăra Doe, o fată fără amintiri, care nu are unde să meargă, care nu știe cine e și care este singură pe lume. La polul opus îl avem pe Brantley King, un artist tatuator proaspăt ieșit din închisoare. El și prietenul său, Preppy, au împreună o afacere. Cei doi și-au început afacerile de când erau foarte tineri, iar acum se aflau la înălțime. Fac tot ceea ce își doresc atunci când își doresc ceva, fără să pună întrebări. Atunci când King o vede pentru prima dată pe Doe, nu știe ce să creadă despre povestea ei. Simte ceva pentru această fată. Îl face să simtă ceva diferit.

Întalnirea celor doi pornește încă de la început pe un teritoriu nesigur. O fată care nu are niciun loc unde să se ducă și un bărbat care nu era pe punctul de a începe să schimbe lucrurile. King avea un scop unic de când ieșise din închisoare (un secret pe care îl veți descoperi pe măsură ce citiți cartea) și ar face orice pentru a-l obține. Doe este doar un ocol pe care el nu l-ar fi așteptat. Scoate o cu totul altă parte din caracterul lui. King vrea să o aibă, să o posede, dar încet și sigur, Doe este cea care îi va fura inima.

Între dezvăluirile șocante și răsturnările de situație care sunt surprinzător de amuzante, această carte care te ține țintuit pe canapea are un mesaj puternic despre puterea prieteniei, legăturile de loialitate, dragoste și familie, și de asemenea, ne aduce aminte să nu judecăm oamenii doar după aparențe. Sfârșitul ne face să ni se urce inima-n gât și ne lasă absolut disperați să citim următoarea carte pentru a vedea cum se termină totul. 

Womenizer de Katy Evans (Book #4)

Sinopsis:

Ați văzut titlurile: Jucătorul fustangiu miliardar! Aveți grija! Stați departe!

Eram doar doi străini. Ne confruntăm cu o atracție interzisă, o legătură chimică. Nici unul dintre noi nu se aștepta sau ar fi vrut vreodată să se ajungă mai departe. Dar nu am fost niciodată atrasă așa de un tip așa cum eram de acest bărbat: prietenul cel mai bun al fratelui meu și directorul executiv al companiei unde eram angajată ca intern.

Chiar dacă eram conștientă că trebuie să stau deoparte, m-am dovedit a fi un simplu om, la urma urmei. Chimia era uimitoare. Râsetele erau incredibile. M-am deschis față de el în mai multe moduri decât am făcut-o cu oricine altcineva înainte. Dar o relație sexuală era măsura până unde m-aș duce. Doar o relație sexuală pentru că era prea irezistibil. Doar o relație sexuală pentru că nu mă puteam îndrăgosti de el. Doar o relație sexuală pentru că aș și plecat în trei luni și pentru că aș vrea ca fratele meu să nu ma omoare și pentru că voiam ca nimeni să nu afle micul meu secret păcătos.

Nu era alesul. Era doar un fustangiu. Dar măcar pentru un timp, a fost al meu.


Olivia Roth știe că are șansa de a-și schimba viața atunci când coboară din avionul privat al fratelui ei, Tahoe, care aterizase în Chicago, pentru a-și începe stagiul de intern la Carma Inc. Are planuri de a-și începe propria afacere până la vârsta de douăzeci de ani, iar Livvi nu se abate de la planul ei pentru nimic și pentru nimeni. Dar apoi întâlnește un tip enigmatic pe terasa clădirii unde lucrează care o aruncă departe de planurile ei. Doar o întâlnire cu el și Livvy știe că nu va fi mulțumită până când nu vor ajunge să împartă un timp de calitate numai ei doi.

Atunci când tipul cel sexy se dovedește a fi Callan Chermichael, CEO al firmei Carma Inc., Livvy este puțin îngrozită știind că lucrurile tocmai au devenit și mai complicate. Deoarece nu numai că deține compania unde ea lucrează ci este unul dintre prietenii apropiați ai fratelui ei. Callan este cunoscut ca un om de afaceri fără inimă și un playboy. Livvy a fost avertizată de către fratele ei și de către noii ei prieteni din Chicago. Însă o singură noapte împreună este tot ceea ce este nevoie ca să o convingă că el ar putea fi singurul bărbat pentru ea și ar putea să fie singurul care ar putea să o facă să-și regăndească planurile pentru viitor.

Scânteile de atracție zboară în această carte. Chiar când credeam că romantismul din seria Manwhore ia sfârșit, autoarea revine cu un volum nou și interesant, aducându-i în prim plan pe Olivia și Callan într-o nouă și complet diferită poveste.

Callan era practic "ultimul bărbat care mai rămăsese în picioare" în cercul său de prieteni. Ultimul care nu se implicase serios într-o relație. Încă de la început ne arată că nu este interesat de o relație pe termen lung în acel punct al vieții sale, știind bine cu ce demoni se confruntă. Dar, desigur, Livvy îi va schimba această perspectivă. Cei doi se schimbă și cresc pe măsură ce se cunosc reciproc și Livvy reușește să scoată la suprafață partea tandră a lui Callan. 

Ladies Man de Katy Evans (Book #3)

Sinopsis:

Nu este genul de tip cu care vrei să ai o relație. Este genul de tip cu care îți petreci doar o noapte.

Ai crede că bărbatul care mă privește înflăcărat, care ma soarbe din priviri, ar vrea să mă dezbrace și să mă trântească în patul lui ca orice altă femeie din Chicago.

Cu excepția faptului că mi-a refuzat oferta ... La fel cum am făcut și eu odată cu el. Este precaut, ca mine. E frânt, ca mine. Și toată lumea știe că două suflete frânte nu vor face niciodată un întreg. Așa că încerc să-mi distrag atenția. M-am întors la a-mi da întâlniri cu tipi.

Eu și Tahoe suntem strict prieteni. El este de părere că niciun admirator de-al meu nu este suficient de bun pentru mine. Mai ales Tahoe însuși.

Dar cu cat ne petrecem mai mult timpul împreună, cu atât devin mai confuză. Încerc să-mi deschid sufletul și să iubesc. Dar imi dau repede seama că singurul om pe care îl doresc este tânărul încăpățânat, încrezut, inaccesibil: Tahoe Roth. Cel de care mama te-a avertizat să stai departe. Cel pe care corpul meu îl dorește. Singurul care, cu siguranță, îmi va frânge inima.


Tahoe și Gina se întâlnesc prin intermediul lui Saint și Rachel din seria Manwhore. Tahoe este unul dintre prietenii apropiați ai lui Saint iar Gina este prietena cea mai bună a lui Rachel. Chimia dintre cei doi este evidentă încă de la prima vedere. Însă Tahoe nu dorește să aibă nicio relație serioasă iar Gina este în căutarea fericirii din basme. Dorințele lor sunt atât de complet opuse încât nu ar putea exista nimic în lume să îi apropie mai mult decât o simplă prietenie.

În timp, cei doi devin foarte apropiați, cu o legătură care nu poate fi ruptă și cu o prietenie care nu merită să fie distrusă. Astfel, cel doi păstrează "zona de prietenie" știind că dacă trec de această linie prietenia lor nu va mai fi la fel.

Autoarea stabilește perfect scena astfel încât ajungem să ne dorim să treacă la fapte cât mai repede însă, în același timp, prietenia lor este atât de uimitoare încât aproape ne este teamă să vedem cum va fi ruinată.

Când aflăm trecutul celor doi înțelegem perfect de ce amandoi privesc astfel viața când vine vorba de iubire și de ce trebuie ca lucrurile să rămână exact așa cum sunt. Însă acumularea este atât de mare încât îți vine să te teleportezi în poveste și să îi forțezi să deschidă ochii și să-și dea seama că sunt perfecți unul pentru celălalt.

luni, 4 iunie 2018

Ms. Manwhore de Katy Evans (Book #2.5)

Sinopsis:

Ce le rezerva viitorul celui mai invidiat cuplu din Chicago, Malcolm Saint și Rachel Livingston?

Scânteile s-au aprins între cei doi în primul volum, Manwhore. Separați de înșelăciuni, au simțit intensitatea și puterea atracției dintrei ei în volumul al doilea, Manwhore+1. 

Oare cel mai bogat și notoriu personaj din Chicago se va liniști în cele din urmă sau doar o singură femeie nu îi va fi deajuns. Toate aceste întrebări le veți afla în povestea finală, Ms. Manwhore.


Ms. Manwhore este ultima parte a poveștii dintre Rachel și Malcolm. Romanul preia acțiunea de la sfârșitul cărții Manwhore+1, după ce Rachel devine logodnica lui Malcolm. Acum, cei doi își primesc binemeritatul sfârșit fericit și se zbat să pună la punct nunta. Așa că, dacă v-au plăcut primele două cărți ale seriei, cu siguranță vă veți îndrăgosti și mai mult de cei doi.

Malcolm rămâne încă bărbatul fermecator pe care l-am îndrăgit încă de la început. Este protectorul lui Rachel. O iubește și va face mereu tot ce îi va sta în putere ca să aibă grijă de ea. Cu timpul, Malcolm Saint devine un cu totul al om, schimbându-se în mai multe moduri decât ne-am fi putut imagina. De când Rachel intră în viața lui, Malcom se transformă din "păcătos" în "sfânt". Nimeni din Chicago nu ar fi crezut că acest bărbat va fi capabil de monogamie, iar cuvântul "căsătorie" nici nu încăpea în discuții. Astfel, în Ms. Manwhore, Rachel și Malcolm vor avea parte de fericirea mult așteptată și de o nuntă perfectă.

vineri, 20 aprilie 2018

Manwhore+1 de Katy Evans (Book #2)

Sinospsis:

Playboy miliardar? Bifat.
Om de afaceri nemilos? Bifat.
Absolut păcătos? Bifat.

Malcolm Saint a fost o însărcinare. O poveste. Un bărbat frumos și dificil pe care a trebuit să-l descopăr pentru o demascare picantă. 

Am vrut să-i dezvălui secretele, stilul său de viață - fără să-l las pe el să mă dezvăluie pe mine. Însă mintea mea a fost învinsă de inima mea și deodată nimic nu m-a mai putut opri din a mă îndrăgosti. M-am îndrăgostit de el, destul de tare.

Malcolm Saint este păcatul absolut iar eu am devenit o păcătoasă neajutorată.

Acum, că misiunea mea s-a încheiat, Saint vrea ceva de la mine - ceva neașteptat - iar eu îi vreau inima acestui playboy jucăuș. Dar cum pot să-i dovedesc acestui om care nu are încredere în nimeni că sunt demnă de a-i fi iubită?


Povestea continuă acțiunea primei cărți, Manwhore. Rachel tânjește după Malcolm după ce i-a trădat încrederea. Fără ca ea să știe, rivala sa de la revistă a publicat povestea pe care ea trebuia să o scrie și să o publice, însă Rachel luase hotărârea de a nu-l dezvălui lumii pe adevăratul Malcolm, ducând în cele din urmă la distrugerea încrederii dintre cei doi. Astfel, dacă în prima carte, Malcolm se îndrăgostea ușor-ușor de o reporteriță sub acoperire care lucra să-i dezvăluie povestea, în această carte îi avem în prim plan pe cei doi, care luptă să își câștige încrederea unul în altul și să rămână împreună, devenind și mai puternici.

Lui Rachel nu-i mai pasă de nimic altceva decât să-l câștige înapoi pe Malcolm. După patru săptămâni de când cei doi nu și-au mai vorbit, Malcolm o cheamă pe Rachel la biroul său, iar ultimul lucru la care ea se aștepta era să primească o ofertă de job din partea lui. Însă Rachel nu și-a dorit niciodată să lucreze cu el, sau pentru el, ci îi dorea inima și iertarea lui. Dar știe că va avea mult de lucru ca să îl câștige înapoi.

Rachel este puternică și independentă, iar Malcolm Saint este doar o forță pentru care trebuie să te lupți. Rachel luptă pentru Malcolm și îi arată că are nevoie să fie independentă din punct de vedere profesional, și iubită din punct de vedere personal.

Va reuși Rachel să-i recâștige încrederea și inima lui Malcolm în timpul în care încearcă să-și salveze cariera sau va trebui să aleagă una în defavoarea celeilalte? Poate o fată să aibă iubire și o carieră stralucită în același timp?


luni, 2 aprilie 2018

Manwhore de Katy Evans (Book #1)

Sinopsis:

Aceasta este povestea pe care am așteptat-o toată viața mea și se numește Malcolm Kyle Preston Logan Saint. Nu te lăsa păcălit de numele ăsta. Nu este nimic sfânt la acest om cu excepția iadului în care se transformă petrecerile sale. Cel mai fierbinte antreprenor pe care Chicago l-a cunoscut vreodată, e bărbatul bărbaților, cu prea mulți bani pentru a-i cheltui pe toți si prea multe femei care se luptă pentru atenția lui. 

Misterios. Privilegiat. Legendar. Întreaga lui viață a fost înconjurată de presă, în timp ce sapă în viața lui pentru a vedea dacă viața sa de basm este adevărată sau doar un miraj pentru presă. De când a apărut în vizorul presei, secrete sale au fost doar ale lui și le-a păstrat cu sfințenie. Iar aici este partea unde intervin eu.

Atribuită să-l investighez pe Saint și să-i dezvălui personalitatea evazivă, sunt determinată să-i scriu povestea care îmi va schimba cariera.

Dar niciodată nu mi-am imaginat că îmi va schimba viața. Puțin câte puțin am început să mă întreb dacă eu sunt cea care îl descoperă ... sau dacă el mă descoperă pe mine.

Ce se întâmplă atunci când bărbatul numit "Sfânt" te va face să păcătuiești?

Malcolm Saint este renumit ca fiind "cel mai fierbinte antreprenor pe care Chicago l-a cunoscut vreodată". Este un playboy. Este miliardar. Are o putere absolută. Și este o enigmă. Saint este foarte vizibil dar nu la fel este și viața sa privată. Nimeni nu știe ce îl face să ticăie. Nimeni nu știe de ce face unele lucruri. Nu dă interviuri. Nu divulgă secrete. Dar ceea ce vrea întreaga lume să afle este: cine este cu adevărat Malcolm Saint?

Dar lui Rachel Livingston i s-a dat șansa vieții sale. Trebuie să obțină povestea din spatele acestui bărbat și să-l expună pe adevăratul Saint. Editura vrea să arate lumii detaliile suculente despre Saint iar Rachel își dorește să avanseze în carieră. Aceasta este șansa ei de a salva revista care este pe cale să se prăbusească și șansa ei de a scrie o poveste unică. Este nevoită să pătrundă în viața lui, să-l atragă pe bărbatul care are toate femeile la picioarele sale și să-i afle fiecare secret intim pe care îl ascunde.

Deși începutul pare dezamăgitor între cei doi, curând Rachel se trezește că își petrece din ce în ce mai mult timp cu Saint și pare că povestea ei va fi cea descoperită. Care o va tulbura. Saint o dă peste cap și ea se pierde cu fiecare clipă pe care o petrece alături de el. El este fiecare ispită pe care ea credea că o poate refuza.

Saint radiază putere. Control. Și nu este arogant. Este încrezător, dar are însă o parte delicată, vulnerabilă, care ne face să fim mai atrași de el. Rachel este o fată obișnuită, puternică, convingătoare, care are o inimă mare, însă cu sentimentele ei va avea foarte mult de luptat. Povestea începe să-și piardă stralucirea în fața dorinței. Timpul lor petrecut împreună te va atrage să citești pagină după pagină, până când totul va exploda. 

Rachel este ambițioasă și tenace cu o determinare și forță pentru a reuși. Protagoniștii acestei super povești au câteva povești interesante și emotive în spatele lor care sunt împletite în toată această carte, adăungând straturi și profunzime personajelor și acțiunii. Dialogurile dintre cei doi sunt foarte bine executate, curgând autentic și adăugând o caracterizare celor două personaje. De exemplu, răspunsurile scurte ale lui Malcolm îi dau o aură de putere, făcându-l să pară formidabil și de neatins. Personalitatea sa distractivă și carisma lui fermecătoare sunt expuse prin interacțiunea cu prietenii și atenția lui față de Rachel. 

Rachel nu-și dorește să fie una dintre numeroasele sale femei, este sensibilă în legătură cu așteptările unui playboy, atât în ceea ce privește cariera cât și în viața personală. Cu toate acestea, inima nu ascultă întotdeauna simțurile. Rachel are o grămadă de conflicte interne, are de luat hotărâri și îi este teamă să se confrunte cu speranțele și visele ei de viitor. 

"Manwhore" este o carte relaxantă; personaje și premise combinate cu proza și dialogul fac ca această carte să fie o lectură foarte plăcută. Intimitatea de a te îngriji de cineva, de a-l ține în brațe, de a-l iubi și de a-l face să se simtă protejat și în siguranță fac ca această poveste să ne arate o legătură de iubire minunată. Iar sfârșitul ... ne va lăsa să vrem mai mult, pe scurt ne lăsa să atârnăm de frânghie, de pe o stâncă. 

vineri, 23 februarie 2018

Anti-Stepbrother de Tijan

Sinopsis:

Mi-a spus "așează-te, fato".
M-a întrebat dacă "ceva este în neregulă cu mine?"
Mi-a spus că sunt o "țintă ușoară"
Asta a fost cu câteva minute înainte să-l cunosc pe Caden Banks.
L-am poreclit idiot, dar el era mai mult decât atât. Arogant. Elegant. Alfa.

Era, de asemenea, un timp superb care te dădea pe spate și membru al fraternității în care se afla și fratele meu.

Bine, da, am fost puțin naivă, un pic ciudată din punct de vedere social și putin urmăritore, dar dacă Caden Banks credea că poate să-mi spună mie ce trebuie să fac, trebuiă să se gândească din nou.

Am venit la facultate cu visul de a fi cu fratele meu vitreg, dar dacă mă îndrăgostesc de anti-fratele-vitreg în schimb?

Summer este îndrăgostită de fratele ei vitreg. Tatăl ei s-a căsătorit cu mama fratelui ei vitreg când ea avea șaisprezece ani. Credea că dacă își exprimă adorația și era seducătoare va trăi o viață fericită alături de el. Astfel, Summer are parte de o noapte cu fratele ei vitreg, Kevin, chiar dacă îl văzuse că era un prădător al fetelor, pe care le folosea și le înșela, ca apoi să treacă la altele. Însă, fiind convinsă cumva că, cu ea putea fi diferit, totul s-a terminat brusc a doua zi, atunci când el și-a luat bagajele și a plecat la facultate fără să-i mai dea niciun semn. 

Povestea este spusă din punctul de vedere a lui Summer Stolz, care era îndrăgostită de peste doi ani de fratele ei vitreg. Ea se înscrie la aceeași facultate cu Kevin și este încântată să ajungă în sfârșit lânga el, dornică să-l facă să se îndrăgostească de ea. Însă Summer descoperă în prima sa zi că fratele ei nu este disponibil, că este într-un fel de relație cu o fata, care și ea la rândul ei era într-o altă relație. Summer avea să afle că Kevin adora să agațe fetele care nu erau disponibile și că avea o regulă a sa de nu a sta mai mult de șase luni cu o fată.

Caden Banks este un băiat foarte popular în fraternitatea din facultate și din campus. Fiecare băiat vrea să-i fie prieten și fiecare fată vrea să ajungă în patul lui. Obișnuia să petreacă și să aibă aventuri de o noapte, însă lucrurile s-au schimbat între timp iar acum tot ce își dorea era să intre într-o singură relație serioasa. Spre deosebire de mulți băieți de facultate, Caden nu-și dorea să fie într-o fraternitate. Se alăturase grupului din cauza unor motive personale, însă nu-i plăceau toți oamenii și dramele care veneau odată cu grupul din fraternitate. Atunci când este prins în mijlocul unei asemenea drame, o întâlnește pe Summer. Este atras de ea din momentul în care o vede, astfel, cei doi încep o prietenie care în cele din urma se va transormă în ceva mai mult.


Summer are o personalitate uimitoare. Avea un caracter vioi și făcea ca momentele incomode să nu mai fie chiar atât de incomode. Se credea ciudată. Poate că era adevărat dar ăsta era motivul pentru care oamenii erau atrași de ea. Era o persoană foarte prietenoasă. Chiar și inamicii ei începeau să o privească cu ochi prietenești. Păcat că era blocată cu mintea și sufletul de nesimțitul ei de frate vitreg. Caden nu-i semănă deloc lui Kevin. Realizează într-un final că ideile despre fratele ei erau doar închipuiri, atunci când își dă seama de atitudinea grosolană a lui Kevin. Însă își deschide inima pentru acest misterios băiat, Caden, care la rândul sau îi dezvăluie secretele familiei sale și devin foarte buni prieteni.

Summer și-a păstrat personalitatea pe toată întreaga carte. Da, era ciudată și puțin împrăștiată uneori, însă nu voia să pară ceea ce nu e sau să fie o persoană care nu-i stătea în caracter să fie. Își accepta personalitatea ciudată, iar pe parcursul cărții ne va amuza teribil cu câteva demonstrații ale acestei personalități. 

Tijan are un mod unic de a scrie și de a ne atrage în povestea ei. Face ca nou gen de "young/new adult" să fie interesant. Ne arată personaje care încearcă să se regăsească, care iau decizii mai puțin înțelese uneori și care se îndrăgostesc. Ne oferă drame delicioase și întâlniri abrupte. Iar Anti-Stepbrother nu ne-a dezămagit deloc!

miercuri, 21 februarie 2018

The Last Kingdom

Sinopsis:

În anul 872, multe regate distincte din Anglia pe care o cunoaștem acum au căzut în mâinile Danezilor, lăsând marele regat al Wessex-ului să lupte singur sub comanda regelui Alfred. În acest fundal turbulent trăiește eroul nostru, Uhtred. Născut ca fiu al unui nobil saxon, el fusese capturat de danezi și crescut ca fiind unul de-al lor. Forțat să aleagă între țara lui natală și oamenii care l-au crescut și educat, loialitatea sa este testată mereu. Ce este el până la urmă? Saxon sau danez? Într-o încercare de a-și recupera dreptul de întâi născut, Uhtred trebuie să treacă printr-o amenințare periculoasă din partea ambelor tabere pentru a-și juca rolul în noile națiuni și, în cele din urmă, pentru a-și recâștiga dreptul la teritoriile ancestrale.

Acțiunea istorică se desfășoară în Anglia, în jurul anilor 800-900 d.Hr. Conflictul implică vikingii care sunt dornici să câștige mai mult teren și nativii englezi, sau mai exact saxonii, care își doresc să-și apere teritoriile pe care le dețin și să-i alunge pe vikingi din Anglia pentru totdeauna.  

Seria este stabilită la sfârșitul secolului al IX-lea d.Hr., atunci când Anglia este împărțită în șapte regate separate. Teritoriile Anglo-Saxone sunt atacate treptat, jefuite și în mod efectiv conduse de vikingii danezi în multe zone. Regatul Wessex rămâne ultima fortăreață majoră împotriva danezilor.

Protagonistul este Uhtred din Bebbanburg. Mulți bărbați cu acest nume au existat și au condus Bebbanburg-ul (Castelul Bamburgh), dar nu se știe prea mult despre viața lor reală. Bernard Cornwell este descendent și s-a decis să inventeze o istorie bazată pe evenimentele istorice reale.

Povestea îl are pe personajul său principal care se botează ca Uhtred după ce fratele său mai mare este ucis de danezii invadatori. Apoi tatăl său, împreună cu alți nobili saxoni din Northumbria, sunt uciși în lupta împotriva danezilor. Numai unchiul și mama lui vitrega supravietuiesc. 

Uhtred și o fată saxonă numită Brida sunt capturați ca sclavi de Earl Ragndar, care este stabilit în Northumbria daneză și care devine casa lor. Odată cu trecerea timpului, fiica lui Ragnar, Thyra, se pregătește să se căsătorească, însă danezii atacă în noaptea de dinaintea nunții și dau foc locului unde întreaga sa familie dormea. Ragnar este ars de viu iar Thyra este capturată. Numai Uhtred și Brida reușesc să scape.

Atacatorii sunt conduși de Kjartan, un viking nemulțumit care a fost exilat de Ragnar din țara natală cu ceva timp în urmă pentru o infracțiune comisă de fiul lui Kjartan, Sven. Uhtred jură să răzbune moartea tatălui său adoptiv, iar în același timp speră să recupereze teritoriile sale din Bebbanburg de la unchiul său, unchi care vrea să-l ucidă pe Uhtred pentru a deține puterea absolută asupra Bebbanburg-ului. 

Uhtred este forțat să aleagă între un regat al strămoșilor săi și între poporul care l-a crescut, astfel că loialitatea sa este constant testată. Linia poveștii din prima serie urmează, aproximativ, firele romanelor "The last Kingdom" și "The Horseman Pale", în timp ce a doua serie urmează firele romanelor lui Cromwell: "Lords of the North" și "Song Sword".


Kian de Tijan

Sinopsis:

Întunecat. Misterios. Minunat.
Iubit de toate fetele.
Respectat de toți băieții.
...acesta a fost Kian Maston.

Ca moștenitor al unui imperiu de miliarde de dolari, viitorul lui a fost promițător până în ziua în care mi-a salvat viața. Totul s-a schimbat pentru amândoi, și mai era încă un cuvant care ar fi putut fi folosit pentru a-l descrie: periculos.

Națiunea s-a îndrăgostit de el în timp ce pe mine mă urăsc. A fost trimis la închisoare și în ceea ce îi privește, totul este din vina mea. Am fost forțată să mă ascund până astăzi. 

Kian este eliberat din închisoare și ar fi trebuit să se întoarcă la băiatul de aur care trebuie să fie din totdeauna. Ar fi trebuit să rămân ascunsă, să-mi trăiesc viața cât mai normal cu putință.

Asta ar fi trebuit să facem ...

După ce Kian i-a ucis tatăl adoptiv iar ea a fost privită ca fiind vinovată de restul lumii, Jordan s-a ascuns, și-a schimbat aspectul, identitatea și numele, pentru a încerca să ducă o viață normală. Nu lasă nicio persoană să o cunoască cu adevărat dar se apropie de câțiva, mai exact de cei care nu pun prea multe întrebări, adică de Erika și Wanker, colega sa de cameră și prietenul lor cel mai bun. Atunci când Jo vede pe toate canalele de știri că Kian a fost eliberat, devine distrasă și începe să facă greșeli. Prietena ei crede că e doar un episod fugitiv, însă ea încă este intrigată de Kian însă îi e teamă că mass-media va încerca să o găsească din nou.

Când Kian se întoarce în viața lui Jo, ea este speriată, dar în același timp vrea să fie cât mai aproape de el. Gardianul ei Snark, agentul FBI care a ajutat-o să se ascundă, o avertizează să stea departe, așa că ea îl minte atunci când e întrebată dacă Kian a încercat să dea de ea sau dacă s-au văzut. 

Văzându-i pe Jordan și pe Kian că încep să-și construiască încrederea unul în celălalt și să se cunoască unul pe altul totul se transformă într-o poveste pe care nu mai vrei să o termini niciodată de citit. Kian încă ascunde secrete față de Jo însă ține foarte mult la ea. Atunci când secretele dintre ei ies în sfârșit la iveală, îl vedem pe Kian într-o altă lumină. Deși el crede despre sine că este o persoană periculoasă, Kian are o inimă de aur și dorește cu adevărat să o protejeze pe Jordan. 

Lucrurile dintre cei doi devin cu siguranță foarte dificile odată ce mass-media o găsește pe Jordan și totul începe să se înrăutățească. Prietenii ei se simt trădați și singura persoană pe care o are alături este Kian. O privim pe Jordan cum se bazează pe Kian ca să-și recâștige încrederea prietenilor, iar modul în care reacționează Erika și o ajută este absolut incredibil. Wanker este și el într-adevăr un adevarăt prieten și ne arată cât de mult îi pasă de cele două fete.

Această este o poveste de dragoste cu multe răsturnări de situație și transformări. Nu le este ușor iar prin ce trebuie să treacă cei doi le este, cu siguranță, foarte greu, însă povestea lor este cu adevărat incredibilă. Tijan are o modalitate unică de a scrie care îi atrage pe cititori în poveste și îi face să uite de orice altceva în jurul lor. 

marți, 20 februarie 2018

Seria Infernul lui Gabriel conține:


http://michellesbookblog.blogspot.ro/2017/03/izbavirea-lui-gabriel-de-sylvain-reynard.htmlhttp://michellesbookblog.blogspot.ro/2017/03/infernul-lui-gabriel-de-sylvian-reynard.htmlhttp://michellesbookblog.blogspot.ro/2017/03/extazul-lui-gabriel-de-sylvain-reynard.html


Seria Royals conține:


https://michellesbookblog.blogspot.ro/2018/02/twisted-palace-de-erin-watt-book-3.htmlhttps://michellesbookblog.blogspot.ro/2018/02/printesa-de-hartie-de-erin-watt-book-1.htmlhttps://michellesbookblog.blogspot.ro/2018/02/printul-de-hartie-de-erin-watt-book-2.html


Twisted Palace de Erin Watt (Book #3)

Sinopsis:

Royalii te vor distruge ...

De la dușmanii mortali la aliați neașteptați, doi adolescenți încearcă să protejeze tot ceea ce contează cel mai mult.

Ella Harper a întâlnit toate provocările pe care i le-a aruncat viața. Este dură, rezistentă și dispusă să facă tot ce-i trebuie pentru a apăra oamenii pe care îi iubește, dar provocarea unui tată pierdut de mult timp și a unui iubit a cărui viață este la linie ar putea fi prea mult pentru ca Ella să poată face față.

Reed Royal are un temperament irascibil și pumnii săi sunt mai rapizi. Dar a reușit în cele din urmă să facă față tendinței de a depăși toate obstacolele cu violență. Dacă vrea să se salveze pe el însuși și pe fata pe care o iubește, va trebui să se ridice deasupra trecutului său torturant și a reputației sale. 

Nimeni nu crede că Ella le poate supraviețui Royalilor. Toată lumea este sigură că Reed îi va distruge pe toți.

Poate că au dreptate.

Cu totul și toată lumea conspirând să îi țină separați, Ella și Reed trebuie să găsească o modalitate de a învinge legea, de a-și salva familiile și de a dezvălui toate secretele din palatul lor.

Atunci când "Prințul de hârtie" s-a sfârșit, lumea Royalilor se prăbușise. Deși Ella și Reed sunt în sfârșit împreună și aparent pregătiți pentru fericirea care li se cuvine, autoarea a amestecat din nou lucrurile și a încheiat brusc a doua carte a seriei. Logodnica lui Collum (și fosta iubită a lui Reed) Brooke, și copilul ei încă nenăscut, a cărui tată încă nu știm sigur cine e, este acum moartă, Reed se află în arest iar Steve O'Halloran este în viață. 

"Twisted Palace" reia povestea Ellei, atunci când încearcă să-și dea seama cum să-l ajute pe Reed și cum să se ocupe de reapariția bruscă a tatălui ei. Cartea se concentrează pe relația emoțională și fizică dintre Ella și Reed după ce acesta a fost arestat și a relației frustrante cu tatăl ei. Nu se acordă prea multă atenție încercării de a găsi adevăratul ucigaș a lui Brooke, (chiar dacă Reed neagă toate acuzațiile în legătură cu crima deși toate dovezile îl indică pe el) sau să de descopere unde a fost Steve în ultimul an. 

Atunci când Ella și Reed s-au întâlnit pentru prima dată, ea era o străină forțată să intre în viața lui Reed și a fraților săi de către tatăl lor Collum. Acum, lucrurile stau cu totul diferit și în sfârșit sunt împreună, însă pare că totul este mult prea târziu pentru ei. Concentrarea asupra relației lor este umbrită de posibila condamnare care atârnă deasupra capului lui Reed. Cealaltă poveste imprtantă din această carte se concentrează asupra lui Steve. În cartea precedentă era descris ca fiind un tip de treabă, fiind nașul băieților Royal și cel mai bun prieten al lui Callum. Se pare că Steve este un fel de ticălos imatur și egoist, iar Ella se străduiește să stabilească o relație cu el. El încearcă imediat să o despartă de Reed și de frații lui, prin stabilirea unor noi reguli și așteptări pe care Ella trebuie să le respecte. Este ostil față de soția sa, Dinah, iar Ella îl displace aproape la fel de mult cât o displace pe mama sa vitregă. Steve are un rol esențial în rezoluția cărții, însă nu aflăm niciodată prea multe detalii despre dispariția sa sau despre de ce era considerat a fi un tip de treabă pentru familia Royalilor. 

Dezvăluirea despre adevăratul asasin al lui Brooke și motivul pentru care a făcut asta vine ca o altă surpriză la sfârșitul cărții. Scena în care Ella își dă seama cine este ucigașul și apoi se găsește amenințată este atât de scurtă și prea dramatică, însă autoarea abia ne dă timp să ne îngrijorăm. Parcursul cărții este lent, relația emoțională și fizică dintre Ella și Reed este inconsecventă.